spot_img
0.3 C
Târgu Jiu
duminică, februarie 16, 2025
Altele
    AcasăNews AlertVezi ce se va întâmpla cu BANII donați pentru Cumințenia Pământului

    Vezi ce se va întâmpla cu BANII donați pentru Cumințenia Pământului

    Statul vrea să înceapă procedurile de restituire a banilor pentru , bani donați de români. Pentru că nu s-au strâns bani suficienți, statul a decis că va plăti și diferența de 6 milioane, necesară pentru a cumpăra sculptura ”Cuminţenia Pământului. Guvernul a dat o hotărâre prin care s-a decis restituirea donaţiilor făcute.

    Sumele donate în vederea achiziţionării de către stat, prin Ministerul Culturii, a operei de artă “Cuminţenia Pământului”, realizată de sculptorul Constantin Brâncuşi, bun aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil clasat în categoria tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil, se restituie integral donatorilor din contul de disponibilități deschis la Trezoreria Statului și/sau din conturile deschise la instituțiile de credit, până la data de 31 decembrie 2017.

    Sumele colectate în lei vor fi restituite pe bază de ordin de plată din contul de disponibilități deschis de Ministerul Culturii la Trezoreria Statului și/sau din conturile în lei deschise la instituțiile de credit.

    Sumele colectate în valută vor fi restituite pe bază de ordin de plată din conturile în valută deschise de Ministerul Culturii la instituțiile de credit.

    Restituirea sumelor în lei sau valută prin intermediul instituțiilor de credit, se va face din conturile deschise la acestea potrivit art. 3 alin.(1) din OUG  nr.10/2016, cu modificările și completările ulterioare sau din alte conturi care se vor deschide de Ministerul Culturii la acestea în scopul returnării donațiilor.

    Sumele de bani provenind din SMS-uri și din numerele liniilor de telefonie fixă, neîncasate până la data de 31 ianuarie 2017, nu vor mai fi transferate către Ministerul Culturii, urmând a fi returnate către donatori direct de către operatorii de telefonie mobilă, în baza unei liste pe care Ministerul Culturii o va primi de la operatorii de telefonie mobilă și de la integratorul tehnic, listă care va cuprinde numărul de telefon de la care a fost facută donația prin SMS și data tranzacției donației prin SMS.

    Pentru restituirea sumelor încasate din SMS-uri și din numerele liniilor de telefonie fixă, Ministerul Culturii va încheia acorduri scrise cu cei patru operatori de telefonie mobilă și cu integratorul tehnic.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!