Viitorul Pandurii a reușit să câștige meciul disputat pe teren propriu cu formația Unirea Constanța, după ce a terminat meciul doi oameni mai puțin. Dodoi a deschis scorul în minutul 33, fiind înlocuit la scurt timp de Sveicauskas, după ce Băican a văzut cartonașul roşu.
Constănţenii au egalat în minutul 77, prin Alexandru Nicola. Ciprian Rus a reușit să aduc victoria formației sale abia în minutul 86. Atacantul a fost eliminat după ce a văzut al doilea cartonaș galben.
„Jucătorii mei au dat dovadă de mare caracter“
Antrenorul Eugen Trică a spus că victoria este meritată: „Chiar şi în zece oameni am controlat meciul, am avut posesesie, situaţii de a marca. Pe final, am pus presiune pe adversar, am forţat puţin cu Mitrică lângă Ciprian Rus şi defensiva lor a cedat până la urmă. Este un rezultat echitabil. Noi am fost echipa mai bună şi jucătorii mei au dat dovadă de mare caracter. S-au strâns, s-au unit şi am reuşit să câştigăm, ceea ce este foarte important.
Este bine, deocamdată. Important e că acumulăm puncte. Am obţinut o victorie muncită, mai ales că echipa a jucat în inferioritate numerică vreo 60 de minute. Le-am spus jucătorilor mei să nu se gândească la faptul că, acum ceva timp, echipa asta a pierdut cu 14-0. De atunci s-au schimbat foarte multe la Unirea. Practic, 80 la sută din lotul actual este format din jucători de la academia FCSB, care au ştiinţa jocului”.
Cu 10 puncte, Viitorul Pandurii a urcat pe locul 15, la egalitate cu Poli Timișoara și Ripensia, care au golaveraj mai bun.
Pandurii, la egalitate cu Jiu
În schimb, Pandurii Târgu Jiu a terminat la egalitate, 0-0, în Liga III-a, împotriva formației Jiul Petroșani.
Meciul a fost controlat de Pandurii, care nu a putut să fructifice ocazile avute. „Am început foarte bine jocul şi cred că, în primele 5 minute, am avut cel puţin trei ocazii clare de a marca. Ne-am dominat adversarul, dar la fotbal, dacă nu reuşeşti să bagi mingea în plasă, eşti pedepsit. Vrem să intrăm cu mingea în poartă, ne ducem cu ea până în şase metri, nu reuşim să dăm la poartă când avem culoar de şut”, a declarat antrenorul Pandurilor, Călin Cojocaru.