spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăNews AlertVineri toată lumea ţine cu Pandurii !

    Vineri toată lumea ţine cu Pandurii !

    Granzii Ligii 1 speră ca trupa lui Grigoraş să împiedice Oţelul şi astfel să relanseze campionatul !

    Vineri începe Liga 1. Pandurii are meci pe teren propriu, la Severin contra liderului Oţelul Galaţi. Un meci foarte important atât pentru ambele echipe cât şi pentru competitoarelor din Liga 1. Inevitabil, urmăritoarele gălăţenilor Timişoara, Rapid, Vaslui, Steaua, Dinamo sau CFR vor ţine pumnii strânşi pentru Pandurii. Interesul acestor echipe e ca Oţelul să piardă şi astfel grupul acesta de echipe să se apropie de locul 1 care duce în Champions League şi aduce în cont vreo 10 milioane de euro.

    Interes maxim!

    Deja lumea este nerăbdătoare să înceapă Liga 1. Meciul pandurilor cu Oţelul va putea fi urmărit vineri de la ora 14.30 în direct pe GSPTV. Cu siguranţă echipele care râvnesc la locul Oţelului Galaţi vor susţine Pandurii, aşa că oltenii vor avea în faţa micului ecran foarte mulţi susţinători. Miza acestui meci este foarte mare, Oţelul dacă va pierde cu noi atunci ar fi serios ameninţată de restul urmăritoarelor care s-ar putea apropia în clasament de trupa lui Dorinel Munteanu. Cu siguranţă echipele de la locurile 2 în jos până la 7 şi-au trecut în calculul hârtiei un pas greşit al Oţelului în această etapă. Interesul echipelor din plutonul fruntaş nu este acelaşi cu cel al echipelor aflate în zona minată a ierarhiei. Astfel, dacă cei din faţă îşi doresc să câştige Pandurii pentru a stopa liderul, cei din coadă fiind contracandidatele gorjenilor în lupta pentru evitarea retrogradării îşi doresc ca oltenii să rămână jos. Oricum, atuul pandurilor este chiar Petre Grigoraş, cel care a „fondat” actuala echipă a Oţelului, un antrenor care cunoaşte toate secretele Oţelului Galaţi.

    Joacă pentru ei, nu pentru alţii

    În situaţia în care gorjenii vor reuşi un rezultat bun cu Oţelul, atunci şi alte echipe vor fi fericite. Totuşi, cei de la Pandurii nu se gândesc decât la ei nu şi la alţii. „Jucăm pentru noi. Nu ne gândim la prime de la Steaua sau celelalte contracandidate ale Oţelului la titlu. Vrem să câştigăm pentru noi pentru a ieşi din zona aceea şi asta e cel mai important pentru noi”, a spus fundaşul Vlad Chiricheş.

    Cotă de 3,65 la victorie

    Pentru pariori, meciul dintre Pandurii şi Oţelul poate fi unul în urma căruia se pot scoate bani buni. Astfel, Pandurii la una din casele de pariuri are o cotă de 3.65 la victorie, Oţelul are cotă 2 la victorie în timp ce remiza este cotată la 3,20. Dacă Pandurii câştigă, cel care merge pe pronostic 1 solist la 100 lei pariaţi va încasa suma de 365 de lei. Mai mult, deja la unele case de pariuri din Târgu-Jiu a început să fie jucat şi meciul gorjenilor, cel mai întâlnit pronostic fiind dubla 1X, adică victorie sau remiză pentru Pandurii, dublă cotată la 1,70.

    „E normal ca toată lumea să ţină cu Pandurii dat fiind faptul că Oţelul e pe primul loc”, Valentin Lemnaru, atacant Pandurii

    „Probabil că jumătate din România va ţine cu noi în această etapă. Sperăm să se adune toate energiile pozitive la Pandurii şi să câştigăm acest meci”, Vlad Chiricheş, fundaş Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: