Claie ţinea bicicleta după el, prin iarmaroc,
Parc-o legase de brâu, nu-i dădea drumu’, deloc.
Unde n-avea loc prin lume, şi nu putea nici călare,
Claie ţinea bicicleta, ori pe mâini, ori în spinare.
Dacă îi zicea vreunu’, s-o lase şi el, parcată,
Făcea Claie, tărăboi, gata, gata, să îl bată!
– Bă, voi ştiţi că la Rusalii, eram şi cu Vişineta,
Tot aici în iarmaroc, mi-a luat unu’, bicicleta!?
– Păi cum s-antâmplat, bă Claie? L-a întrebat Încuiatu.
– Uite bă, ia-o puţin … am dat-o în mâini la altu’ …
Iar ăla, nenorocitu’, s-a dus dracu’, a pierit!
Profitând, şi Încuiatu, printre oameni a fugit …
– Aoleo, ce mai încalec, îmi furară bicicleta! …
– Lasă bă, îi zise Gloabă, că o ai pe Vişineta!
