Sclipitorul văl de brumă
Care-a împânzit câmpia,
Ne arată că nu-i glumă,
Lovind florile şi via.
Frunzele schimbă pământul
În nuanţă arămie,
Numai când le suflă vântul
Vezi o undă cenuşie.
Bruma nu iartă nimic,
Umilind întreaga floră,
Lovind ca un inamic
Şi în frunze şi-n corolă.
Păsările-ntârziate
S-au grupat în prund, la Jiu:
-Haideţi să pornim, surate,
Că deja, e cam târziu!
O fătucă ia la trei
Pe-un băiat luat cu gluma:
-Ai promis c-ai să mă iei
La … toamnă, când o da bruma!
O muiere de la ţară,
Clănţănea cum îi e felul:
-Omule, mai ieşi afară,
Lasă dracu’, tulburelul!…
Vecina lui Tudorică,
L-a chemat mai mult prin semne:
-Hai încoa’, că-s singurică,
Să îmi tai un braţ de lemne!…
Doi primari, la o răchie,
Se holbau prin teşcherele:
-Ehe, când o să mai vie
Vremurile bunicele…!?
