Chiar şi ultima speranţă o pieduse Durdulia,
Când nu a dat rezultate nici reţeta lu’ Măria.
Ea avea, cum să vă zic, şi nume predestinat,
Şi îi cam venise timpul de fată de măritat.
Toţi flăcăii făceau glume, că-i cea mai grasă din sat,
Şi că e mare pericol ca să rupă orice pat …
Într-o zi, făcându-şi milă, îi zise baba Cotoaia:
-Durdulie, fă ce spun, şi mai vorbim după aia!
A ascultat de Cotoaia, a făcut cum a zis ea,
Şi-uite-aşa, văzând cu ochii, Durdulia tot slăbea!
De când a dat firu’ ierbii, şi până la recoltat,
Durdulia s-a făcut cea mai subţire din sat!
Veneau la ea, feteee, gârlă, de pe un’ s-a auzit,
Întrebând care-i secretul, ce-a făcut, cum a slăbit …
-Morcov, ceapă, praz, porumb … – Cum anume, le-ai mâncat?
-Nuuu, altceva, … şase luni, zi de zi, le-am tot săpat!
