Ce frumos mai începuse să ningă pe ulicioară!
Copiii din micul sat ieşeau bucuroşi, afară.
Au lăsat cărţi şi caiete, creioanele, pe măsuţe,
Îmbrăcându-se mai gros şi cătând la săniuţe.
Bucuroşi, nevoie mare, aşteptau stratul să crească,
Când deodată un bătrân începu să dojenească:
– Fi a dracu de zăpadă, iară venişi peste noi,
N-avem lemne, n-avem multe, n-avem nutreţ pentru oi…
Du-te peste mări şi ţări, du-te, ţine-ţi drum întins,
Şi rămâi acolo-n veci, unde-a nins şi nu s-a prins!
Parcă ascultând de moş, fulgii jucăuşi pieriră,
Din văzduhul dubios, nişte raze se iviră!
Gata, se sfârşi ninsoarea! Ochişorii-nlăcrimaţi,
Căutau cu lăcomie, creste ninse din Carpaţi…
Dezamăgiţi, se-ndreptară spre odăi, spre aşternut,
Când bătrânul ce-njurase, fluiera, satisfăcut…
