spot_img
Altele

    Ion

    Legendarul Ion, un nume, o fiinţă, un erou,
    Este marea sărbătoare, la un pas de Anul Nou!
    Ioan, fu botezătorul Domnului Iisus cel Sfânt
    Şi el însuşi, este Sfântul cel mai cinstit pe pământ!
    Ion este frecventul nume şi-n ţară şi-n alte ţări;
    Strigând Ion, ţi se răspunde unanim din patru zări!
    Ion este nume de slugă, însă şi de şef de stat,
    Ioni au fost şi domnitori, dar şi ăi mai proşti din sat.
    Întâi fu Botezătorul, dup-aceea mulţi Ioni,
    Ciobani, slugi, prostălăi, fraieri, preşedinţi sau campioni …
    Ion sau Ioan este totuna, sau Ionică tot acela,
    După cum este şi Ioana, Ionica sau Ionela.
    Mai este Ionuţ sau Nelu, Ioneluş şi alţi ca ei,
    O lungă înşiruire de Ioni, Ionuţi sau Ionei.
    Avem pe Geani, în Cizmă, pe Ivan, Ion-ul rusesc,
    Pe John cel de peste gârlă, sau pe Ianoş, unguresc.
    Juan, Jean, Iani sau Johan, cât şi alte derivate,
    Din tot atâtea ţinuturi, regiuni, meleaguri, state …
    În sfârşit, oprim aici şiragul de nume date,
    Urându-le, per total, „la mulţi ani, cu sănătate!”.
    Să aveţi parte de bine, de belşug, de rod şi spor,
    Toţi Ionii de pe pământ, la fel vouă, Ioanelor!
    S-aveţi parte de iubire, (cât vă permite natura …)
    De avansuri – reciproce – dar să nu-ntreceţi măsura!
    De prieteni minunaţi, de tot ce-i mai bun pe lume,
    Şi nu uitaţi niciodată, că totuşi aveţi un nume,
    Pe care-l poartă acela ce-a botezat pe Isus,
    Şi care este în ceruri, de-a pururi acolo, sus!
    Purtaţi numele cu cinste, simţiţi-vă onoraţi
    De numele de botez şi de cum sunteţi strigaţi!

     

    Au fost Ioni, ţepari notorii, sunt şi acum printre noi,
    Oameni răi, ce lasă-n urmă, doar mizerii şi noroi …
    Să-i lăsăm pe acei care umbresc degeaba pământul,
    Căci se supără pe noi, IOAN BOTEZĂTORUL SFÂNTUL!
    Ei au fost mereu în pana maestrului ce s-a stins,
    Rămânându-ne în suflet, însuşi moartea a învins!
    Acel rege-al epigramei al satirei campion,
    Pentru noi, nemuritorul, sacrul, CĂNĂVOIU ION!
    Pentru cei ce sunt în viaţă, sănătate şi noroc,
    „La mulţi ani” şi cele bune, la toţi Ionii la un loc!

     

    De te laşi în jos pe valuri, udă Jiul în aval
    Şi pământul ce-l suportă, pe un cârcotaş zonal…
    Merită trecut la coadă, „venerabil” epigon,
    Pe nevrednicul de nume, păcătosul…

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    De sărbători…

    Schengen…

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: