Câinii au lătrat în noapte, unul ca toţi, toţi ca unul,
De au deşteptat din somn, de urgenţă, tot cătunul.
Zburătoarele şi ele glăsuiau înspăimântate,
Dând de veste foarte clar că e un atac de noapte.
Oamenii s-au alertat, au venit cu pari, cu furci,
Instigaţi de hărmălaia cu găini, gâşte şi curci.
Nu ştiau ce se întâmplă, că e vulpe sau dihor,
Sau un altfel de jivină, alt neam de atacator.
Au venit cu lumânări, cu torţe, cu felinare,
Aşa cum s-au nimerit, cum a putut fiecare.
Muierile chirăiau parcă erau apucate,
Babele ţipau şi ele de se-auzea pân’ departe.
În sfârşit, prinseră hoţul, un găinar turmentat,
Pe care l-au „scărpinat”, iar spre ziuă l-au predat.
– Spune mă, de ce-ai furat? Îi zise judecătorul.
– Domnule judecător, mă doare groaznic, piciorul!
– Şi ce legătură are cu atacul la coteţ?
– M-a învăţat un confrate, ceva mai descurcăreţ,
Să fac frecţii la picioare, cu untură de curcan.
– Bine bă, hai pentru asta, hai că-ţi dau numai un an …
– Domnule judecător, daţi-mi-l cu suspendare!
– Nu pot bă, asta e legea, e vorba de zburătoare!
Lasă, du-te tu acolo, că doar nu-ţi dădui cu anii,
Numai bine, până vii, se mai … dezvoltă curcanii! …
