Bocăncel, fiul lui Cizmă, a zis spre nevasta lui:
-Vezi că mergem la tataia, la lăsarea postului!
Iei o pungă de bomboane, nişte prune afumate,
Să le lom ochii, acolo, să mâncăm pe săturate!
-Păi, de unde iau eu, prune, că nu le am ici, în ladă?
-De la mă-ta din livadă! Fi a dracu’ de năroadă …
-Bine te-am găsit, tataie, sărut mâna, mamă bună!
Ne-a venit un dor nebun, nu v-am văzut de o lună!
-Bă nepoate, hai să bem, io tot băui la rachie …
Luna mea, să pui la masă, negreşit, şi o piftie!
Aşa, luceafărul meu, ia şi oala cu sarmale,
Să petrecem, soare scump, că aşa este cu cale!
-Ce frumos vorbeşti, tataie! Nu credeam, să-nebunesc!
-Nepoate, băui cam mult, nu-mi dau seama ce vorbesc!
