Sătul să fie renegat şi blestemat şi izgonit,
Bătrânul şarpe dădu zvon că e aproape pocăit.
Şi-a exprimat dezaprobarea de ce-a făcut strămoşul lui,
Când a adus strămoşul nostru cu pofta-n mreja mărului.
Şi-a cerut scuze la jivine, la lighioane sugrumate,
La blândele vieţuitoare, la păsărici nevinovate.
Dar iată cum grăia reptila cu ochi vizibil lăcrimaţi,
Spre celelalte animale, spre cei de faţă adunaţi:
– Iubiţii mei, a venit ceasul, după milenii de-nvrăjbire,
Să mă adun cu voi la una, să ne unim în vieţuire!
Vreau, şoarecii să îi asigur şi iepuraşi, ori păsărele,
Că-i simt ca pe nepoţii mei, ca pe-alinarea vieţii mele!
Vorbesc în numele la toţi, cât ar fi ei de mici sau mari,
Că e piton, că este boa sau şarpele cu ochelari,
Chiar dacă este anaconda sau şarpele cu clopoţei,
Ori viperă, cobra regală, acum vorbesc eu pentru ei.
Deci, duşmănia să dispară! Prieteni buni să fim mereu,
Să ne iubim unii pe alţii, că o fi bine, c-o fi greu,
Să facem schimburi de idei, ba despre una, ba de alta,
Să protejăm câmpul, pădurea, islazul, alunişul, balta…
Dacă vreunul are ofuri, îi spun în mod prietenesc,
Să vină să îl iau în braţe, să-l … strâng niţel, să-l încălzesc…
Şi cu limbuţa mea perfidă să-l iau puţin la mângâiat…
Pardon, stimată adunare, am rătăcit, am deviat!
Dar haideţi pe la mine-acasă cei mai micuţi, mai potriviţi,
Veniţi, intraţi acolo-n grotă, hai cutezaţi, hai îndrăzniţi!
Când văzu grota populată, bătrânul şarpe, „pocăit”,
Se-ntoarse către musafiri: – Am să amân, m-am răzgândit!
Vreau mai întâi să-mi consum prada, că tot o am la îndemână,
Mai daţi-mi timp de cugetare, mă pocăiesc peste vreo lună!…
