Perla Munţilor Carpaţi, nicidecum n-a dezminţit,
Răsar vilele pe vârfuri, parc-ar creşte din granit!
Parcă e o nebunie, parcă nu ar fi de-a bună,
Cel puţin şapte-opt vile se mai ivesc într-o lună!
Totu-i acolo posibil, în superbul „colţ de rai”,
Unde ploaia sau zăpada spală tone de parai…
Se pare că Machu-Pichu, tainicul ţinut incaş,
Se va pierde-n comparaţii cu viitorul oraş!
Munca la negru, nababii, gunoiul, stilul grotesc,
Nu lasă pierit în hăuri, specificul românesc…
Am întrebat nişte granguri ce pierdeau timpu’ degeaba,
Care-s datele problemei, care-i şmenu’, care-i treaba.
Prefectu’: – Nu cunosc, nu îmi plac munţii, sunt la bază, salvamar!
Mai bine, mă deghizez şi-o roiesc pe litoral! …
Boss CJ: – Numai noaptea savurez peisajele alpine,
Aşa că n-am observat, nu mi s-a ales prea bine!…
Judecătoru’: – La viesparu’ ce-i acolo, trebuie să-mi pară rău…
N-o să bag toată elita ţării mele, în bulău!…
Proco’: – Mulţi confraţi de-ai mei au vile în valahul Babilon,
Parcă mi-am propus şi eu, aşa că … scuzaţi, pardon…!
Poliţaiu’: – Numai două vilişoare mi-am trântit în peisaj,
Totu-i din „activitate”, mişcare, tupeu, curaj …!
Gardistu’: – La planu’ de viitor pe care mi l-am propus,
Trebuie „muncă-n teren”, trebuie mers, pe … produs!
