Revenită mai devreme din călătorie, soaţa,
A intrat în dormitor, pe la patru, dimineaţa.
Aprinse veioza mică, cât de cât, să lumineze,
Să nu bată prea puternic, soţul să nu-l deranjeze.
Când văzu patru picioare, de sub plapumă, ieşite,
Zise doar în gândul ei, „urările” potrivite …
Apoi apucă bastonul, şi lovi la disperare,
Până nu mai avu forţă, până la epuizare …
Coborî la un „non stop”, să-şi revină cu un vin,
Observând la altă masă, şi pe soţul ei, Mărin …
Nu ştia ce să mai creadă, nu ştia ce să mai spună …
Când Mărin se ridică şi îi zise: – Ciao, Lună!
Au venit părinţii tăi, aseară pe scăpătat,
I-am cinstit, apoi i-am dus să doarmă la noi, în pat …
