Primăvara, cu dulci brize, ne adie peste faţă,
Şi cu primii ghiocei, ne mângâie, ne răsfaţă …
Iarna bate în retrageri, mai greoi, mai pe-ndelete,
Neputând să mai stea-n faţa gingaşului Dragobete.
Prin păduri, pornesc băieţii să ia flori pentru fetiţe,
Şi cu-n dulce sărutat, să le-aşeze în cosiţe.
Primesc flori de pe câmpie, din coline, din livezi,
Îngeraşi cu ochi albaştri, îngeraşi cu ochii verzi …
Totul e o feerie; se-ntâlnesc băieţi cu fete,
Primii paşi către logodnă, se-ntrevăd de Dragobete!
Unul mai îndrăgostit de-o frumoasă ca o stea,
I-a şoptit c-o sărutare: – Vrei să-ţi spun … „mireasa mea”?
Tu eşti roua de pe flori, tu eşti zâna zorilor,
Eşti o lună, eşti o stea, eşti soare strălucitor …!
Toată ziua-i o minune; ghiduşii, zâmbete, flori
Şi sărutări pe guriţă, pe obraz, pe ochişori …!
Când se lasă înserarea cu propuneri către fete,
Ele zic: – Nu vă grăbiţi, mai vine alt Dragobete!
