De pe cer, în cercetare, ochiul vulturului prinde
Tot ce, mişcă, tot ce-noată, tot ce zboară, cât cuprinde.
Mult a prăduit pe valuri, cale-ntinsă-n lung şi-n lat,
Ca în cele de pe urmă, să se tragă pe uscat.
Astfel, îşi făcea vultanul, mişeleasca lui paradă,
Năvălind spre lighioane numai bune pentru pradă.
Cu vederi pătrunzătoare, care parcă varsă foc,
Vede jos, lâng-o colină, mergând galeş, un boboc.
Pornind glonţ, spre cărăruie, vulturul, zis „ăla chelul”,
Cu năprasnicele-i gheare, prinse-n dată, bobocelul.
– Pui de gâscă, prostănac, ce umbli singur pe drum?
Ai nesocotit părinţii, vezi ce ţi se-ntâmpl-acum!?
Mai dăduşi tu de belele, nu prea ai pe creştet, peri,
Nu mai plânge, te las viu, îndurare să nu ceri.
Ba din contră, te fac frate, te voi ţine lângă mine!
Şti, am intrat în politic, şi am nevoie de tine.
– Cum de mine? Eu nu ştiu, nu mă pricep, sunt boboc!
– Nu e bai, să fi acolo. Te voi numi pe scurt, Boc!
– Eu sunt mic, sunt vai de mine, sunt pierdut, nu-s bun de gură …
– Le voi face eu pe toate, prin temuta-mi anvergură!
– Atunci de ce mă mai iei, dacă nu sunt bun de fapte?
– Tocmai asta e problema, eu te vreau un papă-lapte!
-Vulturule, am să fac tot ce vrei şi tot ce spui,
Dar ţine minte ce spune un bobocel, un mic pui:
Vremurile se întorc, alţii mai tari o să vie,
Şi mi-e teamă că-ntr-o zi vom intra … la colivie!
Vulturul pleşuv şi bobocul
