spot_img
19.6 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăPoliticGreblă, singurul lider PSD de la Gorj, prezent la mitingul USL

    Greblă, singurul lider PSD de la Gorj, prezent la mitingul USL

    Protestatarii PNL de la Gorj au ajuns cu bine, fără incidente pe traseu, ieri, la mitingul USL organizat la Arcul de Triumf. Alături de Dian Popescu, liderul PNL de la Gorj, s-au aflat circa 350 de membri de partid, dar şi parteneri de la Partidul Conservator filiala Gorj, condusă de Ilie Petrescu. Alături de liberalii gorjeni a ajuns, ieri, la manifestaţia USL de la Bucureşti şi senatorul PSD, Toni Mihail Greblă, preşedintele Comisiei Juridice din Senatul României. Senatorul PSD de Gorj a declarat pentru Radio Omega că prezenţa lui la miting era obligatorie, însă, nu cunoaşte dacă şi colegii săi, parlamentari de Gorj, sunt prezenţi la acţiunea de protest. Acesta a fost prezent alături de liderul PSD, Victor Ponta, dar şi de alţi pesedişti din celelalte judeţe ale ţării. „În Bucureşti au fost două mişcări importante, ambele având în comun nemulţumirea faţă de politica acestui regim. Am participat la miting pentru că a fost organizat de PNL la care s-a aliat şi PSD. E un miting de partid astfel încât prezenţa mea este obligatorie. S-a luat hotărârea în PSD ca fiecare să stabilească singur dacă participă la protest. Sperăm că Guvernul va atrage învăţăminte din toate manifestaţiilor organizate la nivelul întregii ţări. Nu ştiu dacă au fost şi alţi colegi din PSD Gorj pentru că au fost prezenţi mii de oameni”, a mai spus Toni Mihail Greblă la Radio Omega.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: