spot_img
11.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăPoliticLa 39 de ani, Victor Ponta se declară matur în faţa lui...

    La 39 de ani, Victor Ponta se declară matur în faţa lui Băsescu

    Liderul PSD, Victor Ponta, a împlinit ieri 39 de ani, zeci de mesaje cu urări de bine primindu-le de la social-democraţii gorjeni. La ieşirea din sala de Plen a Parlamentului, Ponta a fost felicitat şi de adversarii săi politici premierul Emil Boc şi ministrul Elena Udrea. Deputatul gorjean şi-a sărbătorit ziua într-un cadru restrâns alături de familie. Victor Ponta a declarat că-şi doreşte să fie sănătos şi să realizeze ceea ce le-a promis oamenilor. „Nu vreau să primesc cadouri. Îmi doresc să fiu sănătos. Sănătoşi să fie şi cei pe care îi iubesc şi să realizez ceea ce aşteaptă oamenii de la mine. Am primit urări şi de la colegii de partid şi de la adversarii politici. Sper că şi domnul preşedinte să observe că, iată, mă maturizez”, a declarat Victor Ponta, aflat la Parlament. Pesediştii gorjeni s-au îmbulzit să-i transmită urări de bine liderului PSD cu o zi înainte, anticipând faptul că acesta va fi foarte ocupat de ziua sa. Astăzi, un alt lider al Opoziţiei, liberalul Crin Antonescu îşi serbează ziua de naştere, acesta împlinind 52 de ani.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: