Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost prezent la Conferința de alegeri din cadrul organizației Gorj a PNL, care s-a desfășurat duminică, 11 iulie, la Teatrul de Vară din Târgu Jiu.
„Lucrurile nu sunt simple aici, pentru că există Complexul Energetic Oltenia. După ce se termină manifestarea, plec direct la aeroport pentru că mâine dimineață am întâlnire pentru Complexul Energetic Oltenia la Bruxelles, cu doamna vicepreședinte Wertingen, pentru că îmi doresc și vreau să reușim. Complexul Energetic Oltenia trebuie restructurat. Este foarte important pentru sistemul energetic național și așa trebuie să rămână. (…) Vreau să le mulțumesc domnului Orban și domnului Cîțu pentru că în mandatele celor doi Complexul Energetic Oltenia a beneficiat de aproximativ 500 de milioane de euro pentru certificatele de CO 2, pentru că ne dorim să fie funcționale“.
Planul de Restructurare a ajuns la Comisia Europeană
Planul de Restructurare al Complexului Energetic Oltenia (CEO) a fost retrimis Comisiei Europene, în forma refăcută, în luna iunie.
Planul a suferit o serie de modificări, față de cel care a fost trimis inițial și asupra căruia s-a deschis o investigație.
„S-a transmis de către statul român acest Plan la Comisia Europeană. Față de planul inițial, de cinci grupuri din anul 2026, va fi pentru trei grupuri, două la termocentrala Rovinari și unul la Turceni, iar alte două vor fi menținute în rezervăm de capacitate. A fost o variantă cu două grupuri, dar nu mai este de actualitate“, a spus Daniel Burlan, președintele Directoratului CEO.