spot_img
11.5 C
Târgu Jiu
marți, mai 14, 2024
Altele
    AcasăPoliticPopescu, dezvăluiri despre cum a fost făcută lista de consilieri pentru Consiliul...

    Popescu, dezvăluiri despre cum a fost făcută lista de consilieri pentru Consiliul Județean și ce urmează după alegerile locale

    Candidatul PNL la Consiliul Județean a vorbit într-o conferință de presă despre lista sa de consilieri județeni. Acesta a declarat că ultimul cuvânt în echipa formată l-a avut liderul PNL Dan Vîlceanu și că și- ar fi dorit ca și alte nume să se regăsească în clasamentul deja aprobat de BEJ. “În ceea ce privește lista de consilieri, a fost o discuție pe care am avut-o în echipă, în special cu domnul Dan Vîlceanu, evident, dar și cu alți reprezentanți ai PNL. Este o listă echilibrată, în care se face un mix bun între persoane noi, neangrenate până acum în politică, ce vin cu o nouă atitudine asupra administrației și persoane care au experiență politică și care cunosc foarte bine structurile și rețeaua PNL. Criteriul de selecție a fost echilibrarea tuturor forțelor de putere din partid, dar și crearea unei complementarități profesionale. Adică de a acoperi toate domeniile profesionale și pentru a avea un mix în care noi ne ducem către electorat, astfel încât aceștia să se simtă reprezentați în Consiliul Județean”, a transmis Iulian Popescu.

    Omul și locul

    Aspirantul la fotoliul de șef al județului a mai recunoscut că o parte din actuala echipă se va da la o parte pentru a lăsa locul altor colegi, din josul listei. „Poate că o parte din persoanele care se regăsesc acum pe lista de consilieri o să fie promovate, o să iasă din cadrul CJ și o să avem și alții din afara acestei liste. Am păstrat foarte multe rezerve, dacă îmi este permis să folosesc acest termen. Sunt persoane pe care vreau să le țin aproape și care au deja în mintea mea locuri clare în a-mi fi alături în conducerea județului. Sunt persoane cu energie, capacitate intelectuală, experiență profesională și eu am toată încrederea în buna lor credință și în energia pe care o vor desfășura în activitatea publică de administrare a județului Gorj. Sunt foarte multe persoane pe care mi le-aș fi dorit pe listă. Nu este o listă magică. Fiecare vrea să intre în primii 10, dar nu avem o listă cu 100 de oameni, dar care să aibă doar 10 poziții. De aceea am făcut o echilibrare a listei, păstrând foarte multe persoane valoroase care nu se regăsesc acum pe listă sau se regăsesc într-o poziție mai joasă, dar care vor avea ulterior un rol foarte important în conducerea județului Gorj”, a mai declarat candidatul PNL la Consiliul Județean.

    Iordache, om de încredere pentru PNL

    În ceea ce privește șansele de reușită, candidatul PNL este optimist. “Lucrurile evoluează în sensul pozitiv. Dacă acum mai puțin de o lună lumea vorbea de blaturi, non-combat și așa mai departe, toți cei care manifestau aceste idei discută deja de o luptă de la egal la egal. Cred că suntem deja pe trendul în care putem să discutăm de depășirea contracandidatului principal, Cosmin Popescu. Lumea dorește o schimbare, se vede clar, inclusiv oameni care sunt votanți cunoscuți ai PSD își doresc o anumită schimbare. În viață nu există garanții și mai ales în politică, dar eu merg și pe încrederea primarilor veniți de curând în PNL și tot timpul acord încrederea maximă oamenilor până la proba contrarie. Am încredere chiar și în domnul Ion Iordache”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: