spot_img
16.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăPoliticVot final în Parlament! Minerii și energeticienii câștigă. Amendamentele lui Iordache respinse

    Vot final în Parlament! Minerii și energeticienii câștigă. Amendamentele lui Iordache respinse

    Minerii și energeticienii din Complexul Energetic Oltenia, precum și angajații de la Mentenanță și Asimilate, vor ieși la pensie cu 13 ani mai devreme, așa cum a rămas definitivă Legea Pensiilor, după votul în Camera Deputaților. PSD Gorj își anunță victoria, în urma demersurilor făcute și precizează că, în schimb, amendamentele depuse de senatorul PNL de Gorj, Ion Iordache, au fost respinse. 

    „Parlamentarii Partidului Social-Democrat Gorj și-au onorat, și de această dată, promisiunea făcută angajaților din CE Oltenia. Reducerea vârstei de pensionare cu 13 ani și includerea categoriilor MENTENANȚĂ și ASIMILATE între beneficiari – au fost cele două obiective majore (asumate în cadrul întâlnirii avute la Ministerul Muncii cu liderii sindicatelor reprezentative din CEO), care au avut susținere în cadrul COALIȚIEI și au fost VOTATE în PARLAMENTUL ROMÂNIEI! TOATE amendamentele depuse de senatorul PNL Gorj au fost RESPINSE, iar normalitatea a primat! Încercarea acestuia de a-i induce în eroare pe mineri și energeticieni este ușor de demonstrat și demontat. Este regretabilă atitudinea domnului senator, care fie nu a înțeles noțiunea de colaborare în cadrul Coaliției, fiind în antiteză cu liderul PNL- Nicolae Ciucă, fie își pregătește rampa spre al cincilea partid. Conducerea Partidului Social-Democrat Gorj este în dialog permanent cu gorjenii, iar oamenii sunt cei care stabilesc agenda priorităților lor!” a transmis Biroul de presă al PSD Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: