spot_img
Altele
    AcasăEconomicZi de aprecieri pentru leu

    Zi de aprecieri pentru leu

    Super-anul electoral 2024, care a început deja, și măsurile populiste care îl însoțesc, reprezintă principalul pericol pentru leu, în condițiile în care deficitul bugetar este susținut, în mare măsură, de împrumuturile făcute atât din piața locală, cât și cea externă.

    Costurile la care se împrumută România rămân unele dintre cele mai mari din Europa. Săptămâna trecută, analiștii Băncii Transilvania observau o creștere cu 2,3% a ratei de dobândă la titlurile de stat pe scadența 10 ani, urmare a climatului macro-financiar internațional și a factorilor interni (inclusiv noua lege a pensiilor).

    Efortul de a păzi leul de eventuale pericole revine BNR, care are la dispoziție o rezervă valutară confortabilă, care va fi alimentată în continuare de sumele venite de la UE prin PNRR. Pe de altă parte, politica de aducere a inflației către ținta băncii centrale de 2,5%±1 punct procentual se bazează pe stabilitate și deprecierea controlată a leului.

    În acest sens, o analiză a ING Bank anticipează pentru sfârșitul acestui an o medie a euro 4,98 lei, pentru ca această să urce în martie viitor la 5,02 lei, respectiv la 5,05 lei la finalul lui 2024.

    La începutul acestei săptămâni, cursul euro a scăzut marginal de la 4,9711 la 4,9709 lei, într-o ședință în care culoarul de tranzacționare s-a limitat la 4,97 – 4,972 lei.

    Tendința de scădere a dobânzilor din piața monetară s-a temperat, pe fondul datelor prezentate de BNR care indică o creștere a inflației în prima parte din 2024, dealerii anticipând începerea unui proces de reducere a ratei de referință de la nivelul actual de 7%, care a fost stabilit în ianuarie, abia spre jumătatea anului viitor.

    Luni, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,25%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 6,33 la 632%, iar cel la 12 luni s-a oprit la 6,39%.

    Euro a crescut luni la 1,0897 – 1,0941 dolari și a atins astfel maximul a mai mult de două luni, evoluție provocată de pariurile puse pe seama faptului că Rezerva Federală americană va renunța la programul său de majorare a dobânzii de referință, efect al reducerii constante a inflației. În piața locală, cursul monedei americane a coborât de la 4,5751 la 4,5456 lei.

    Moneda elvețiană se deprecia față de cea europeană iar cursul ei a coborât la 5,1493 lei iar cursul lirei sterline a coborât la 5,6749 lei.

    Prețul gramului de aur a scăzut la 288,9927 lei, evoluție provocată de deprecierea monedei americane și a metalului galben la 1.970 – 1.984 dolari/uncie.

    Monedele din regiune aveau evoluții diferite. Dacă media monedei maghiare s-a depreciat la 379,09 forinți/euro, cursul celei poloneze s-a întărit la 4,3680 zloți/euro.

    Deprecierea monedei americane a stimulat cererea de criptomonede. Bitcoin creștea la 37.073 – 37.433 dolari iar ethereum la 1.997 – 2.044 dolari.

    Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: