spot_img
Altele
    AcasăPolitic(VIDEO) Ciolacu: Aderarea României la Schengen, pe agenda Președinției Spaniei la Consiliul...

    (VIDEO) Ciolacu: Aderarea României la Schengen, pe agenda Președinției Spaniei la Consiliul Uniunii Europene

    Premierul Marcel Ciolacu a confirmat joi, la Bruxelles, că liderii stângii europene, cu premierul Spaniei Pedro Sanchez în frunte, au reafirmat sprijinul pentru aderarea României la zona Schengen. Mai mult, acesta a declarat că aderarea României este pe agenda Președinției Spaniei la Consiliul Uniunii Europene și că țara noastră va acționa împotriva guvernului austriac pe toate palierele, dacă va continua să se împotrivească aderării.

    „Am avut o discuție cu primul ministru al Spaniei, Pedro Sancez. Este pe agenda Președinției Spaniei aderarea României la spațiul Schengen. Toți liderii social-democrați consideră că România și Bulgaria sunt îndreptățite  să facă parte din spațiul Schengen, la fel ca și Comisia Europeană și la fel ca Parlamentul European.” a spus premierul Marcel Ciolacu.

    Ciolacu așteaptă ca și partidele de dreapta din Europa să depună eforturi semnificative pentru a-l convinge pe cancelarul austriac Nehammer să ia în considerare o abordare rațională, altfel România va reacționa în consecință: „Sper ca și dreapta europeană să muncească serios pentru a-l convinge pe cancelarul austriac Nehammer să judece rațional, nu demagogic.  Refuzul nejustificat al Austriei la adresa țării noastre nu are doar consecințe politice, ci și economice, care înseamnă miliarde de euro pierdute de România doar în acest an. Nu putem accepta această situație și vom acționa împotriva guvernului austriac pe toate palierele pentru a ne face dreptate. Fiindcă toată Europa știe că dreptatea este de partea noastră!”

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: