spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, octombrie 4, 2024
Altele
    AcasăRaspunsuriCe părere aveţi despre proiectul Ministerului Educaţiei privind Codul Etic al profesorilor?

    Ce părere aveţi despre proiectul Ministerului Educaţiei privind Codul Etic al profesorilor?

    Din punctul meu de vedere, acest proiect este unul foarte bun. Astfel, se va reduce traficul de influenţă şi favoritismul. Este des întâlnit ca un profesor să trateze altfel un elev pe care îl şi meditează în afara orelor de la clasă, lucru care mie personal nu mi se pare normal. Nu spun că toţi profesorii fac acest lucru, dar am întâlnit cazuri. Părerea mea este că ar trebui finalizat acest proiect. B.M.

    Este bine venit în şcoli acest Cod Etic, atât din punct de vedere al dascălilor care le oferă meditaţii elevilor pe care îi au la clasă, cât şi al celor care au în clase copii sau rude până la gradul al treilea. Eu personal nu sunt de acord cu acest lucru pentru că poate unii dintre dascăli îi favorizează pe aceşti elevi şi poate uneori îi notează subiectiv. D.C.

    Acest Cod Etic trebuia adoptat mai demult, însă nu sunt sigură dacă va fi respectat întru totul de către toţi profesorii, dar poate totuşi sper că se va mai schimba ceva în învăţământul românesc. Maria

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!