spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăSănătateGORJ: Opt spitale și două unități medicale private, autorizate să elibereze certificate...

    GORJ: Opt spitale și două unități medicale private, autorizate să elibereze certificate medicale pentru copiii cu dizabilități

    Sunt opt spitale și două unități medicale private de pe raza județului Gorj care au fost abilitate să elibereze acte medicale necesare copiilor cu dizabilități. Documentele tip sunt necesare dosarului de încadrare în gradul de handicap la Comisia de Specialitate din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj.

    Astfel, unitățile abilitate de către Direcția de Sănătate Publică Gorj să elibereze certificate medicale tip A5 necesare pentru dosarul de încadrare în grad de handicap al copiilor cu dizabilități sunt următoarele: Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, Spitalul Motru, Spitalul Rovinari, Spitalul Bumbești-Jiu, Spitalul Cărbunești, Spitalul Novaci și Spitalul Turceni.

    Pe lista întocmită de către Direcția de Sănătate Publică Gorj se mai află două unități private. Este vorba de cabinetele medicale ale Endormed (pentru diabet și endocrinologie) și Med Ego SRL (pentru pshiatrie pediatrică).

    În județul Gorj sunt mii de persoane cu dizabilități și foarte mulți copii încadrați în diferite grade de handicap. Unii au nevoie și de însoțitor. Starea gravă a unora dintre pacienți face aproape imposibilă deplasarea la distanță, în vederea eliberării certificatelor medicale destinate dosarului de la Comisia de Expertiză din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj. Este și motivul pentru care Direcția de Sănătate Publică Gorj a întocmit o listă publică pentru potențialii beneficiari. Prin urmare, părinții sau aparținătorii pot să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de domiciliu, pentru a face investigațiile medicale și pentru a obține actele medicale necesare pentru Comisia de Expertiză.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: