spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăSănătateMunicipiul Târgu Jiu se apropie de scenariul verde

    Municipiul Târgu Jiu se apropie de scenariul verde

    Municipiul Târgu Jiu este la un pas de scenariul verde. Incidența COVID în ultima  săptămână a fost în scădere de la o zi la alta. S-a ajuns în momentul de față la 1,59 de cazuri la mia de locuitori în ultimele două săptămâni. Dacă trendul va continua să fie descrescător sunt șanse ca în câteva zile municipiul să revină în scenariul verde. Astfel, vor fi mai puține restricții de Sărbătorile Pascale, după cum anunță și edilul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

    „Pas cu pas, spre normalitate! După mai bine de un an în care am fost greu puși la încercare, după sacrificiile uriașe pe care le-am făcut cu toții, după foarte multă suferință, apar tot mai multe semne că lucrurile merg, în sfârșit, spre mai bine. La Târgu Jiu ne apropiem de scenariul verde și așteptăm cu nerăbdare momentul în care toate restricțiile vor fi ridicate. Va mai trece ceva timp până atunci, dar iată că speranța a renăscut și situația se îmbunătățește de la o zi la alta. Este încă prea devreme să ne relaxăm și să renunțăm la precauții, dar ne putem bucura de aceste vești extraordinare. Astăzi, la Târgu Jiu, incidența a scăzut la 1,59. Dacă situația se menține, ne vom putea bucura de Sărbătorile Pascale așa cum se cuvine.”, a declarat Marcel Romanescu, primarul din Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: