spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocial19 ani de sărbătoare la Baia de Fier

    19 ani de sărbătoare la Baia de Fier

    Ce am fi fără tradiţii? În loc de răspuns, autorităţile de la Baia de Fier au în fiecare an o idee şi mai bună, pentru că prinde viaţă şi convinge de frumuseţea vieţii trăite le munte. În cea de-a treia duminică a lui septembrie, are loc Festivalul Folcloric Pastoral „Coborâtul oilor de la munte”, o adevărată demonstraţie de cântec, joc şi port ciobănesc. Alături de localnici, turişti, autorităţi locale şi judeţene, politicienii au putut admira parada portului popular, dar şi ansamblurile folclorice din Sibiu, Vâlcea şi Gorj. „De 19 ani, ne dovedim consecvenţa în menţinerea vie a obiceiurilor. Este momentul când ciobanii părăsesc stânele, se îndreaptă spre casele din vale unde se pregătesc pentru iernat. Momentul aduce tristeţe, dar şi bucurie, pentru că lasă în urmă muntele cu frumusețea lui, dar se alătură familiilor dragi”, a evidenţiat primarul comunei Baia de Fier, Gheorghe Mihuţescu. Manifestarea a avut parte de toate ingredintele unei sărbători, iar voia bună a fost la loc de cinste ieri. Prilejul de desfătare cu bunătăţi tradiţionale este un alt motiv care leagă oamenii de la munte de tradiţii şi locuri întro istorie a transhumanţei care se va îmbogăţi cu ceva în fiecare an. Prezenţi la „Coborâtul oilor” au fost şi prefectul, Liviu Andrei, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, care au adresat câteva cuvinte celor prezenţi.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: