spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăSocial600 de absolvenţi, promoția 2014, primesc șomaj!

    600 de absolvenţi, promoția 2014, primesc șomaj!

    Doar 600 de absolvenţi gorjeni 2014 primesc în prezent şomaj! Deşi numărul dosarelor depuse în prezent la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj este mult mai mare, nu toate se vor finaliza cu o indemnizaţie de şomaj, din cauza depăşirii primului termen prevăzut de lege, două luni de la data absolvirii. Cu cel de-al doilea dosar au venit până în prezent doar 600 de tineri, dar termenul este de un an.

    Nu s-au grăbit cu al doilea dosar la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, 600 de tineri absolvenţi, din cei aproximativ 2000 de absolvenţi înregistraţi în baza de date. Conducerea AJOFM Gorj spune că mai au timp să depună actele şi cei care au depus primul dosar, şi s-au înregistrat în baza de date, în cele 60 de zile de la data absolvirii. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj are în baza de date 1881 șomeri în căutarea unui loc de muncă, absolvenți 2014. Dintre aceștia, numărul absolvenților indemnizați este 629, adică vorbim de cei care au depus și al doilea dosar. Cei cu studii superioare sunt în număr de 33, iar ponderea o dau cei 586 de tineri cu studii medii”, a declarat Ana Maria Niculescu, director adjunct al AJOFM Gorj.

    În sprijinul absolvenţilor care nu primesc şomaj, dar îşi caută de lucru, statul acordă subvenţii angajtorilor, iar salariatului cu contract pe perioada nedeterminată o primă de 500 de lei. Subvenţionarea angajatorilor se face lunar timp de un an prin AJOFM, cu sume de la 600 la 750 de lei. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, numărul dosarelor depuse la AJOFM trecea de 2000, iar în plată erau 1828.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: