spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesApel umanitar, după ce le-a ars casa, în Aninoasa

    Apel umanitar, după ce le-a ars casa, în Aninoasa

    O familie din comuna Aninoasa a rămas fără locuință în urma unui incendiu devastator. În căsuța din satul Bobaia locuiau patru suflete: doi părinți alături de doi dintre copiii lor, un băiețel în vârstă de 11 ani și fratele său mai mare, de 32 de ani. Acum, aceștia s-au refugiat în casa unui frate mai mare, care este plecat la muncă în străinătate.

    „Incendiul s-a produs în urma unui scurt circuit electric la o triplă. A ars 80 la sută din casă. Au rămas doar zidurile. Nu au mai rămas cu mare lucru din casă“, ne-a relatat Daniel-Pantilimon Cercelaru, unul dintre copiii celor doi soți. Cei doi soți au șase copii, iar patru dintre ei sunt la casele lor.

    Vrea să ridice o nouă casă

    Daniel-Pantilimon Cercelaru, împreună cu unul dintre frații rămași în casa părintească, s-a hotărât să ridice o nouă casă. „Vreau să construiesc o altă casă, în care să aibă condiții decente de viață. Îmi doresc să ridic o casă cu două dormitoare, un living, bucătărie și baie. Sunt costuri ridicate, mai ales că s-au scumpit foarte mult materialele de construcții. O să încerc și la primărie, pentru acordarea unui ajutor de urgență. O să muncesc eu și cu fratele meu. Sper să ne ajute și vecinii. Suntem un grup de prieteni și ne mai ajutăm“, a transmis Daniel-Pantilimon Cercelaru.

    Apel făcut de învățătoarea lui Ionuț

    Învățătoarea copilului de 11 ani a făcut un apel pe Facebook:

    „Hristos a Înviat! Pentru Ionuț Popovici, elevul meu, din Comuna Aninoasa, sat Bobaia, iepurașul nu a fost unul fericit. I-a adus lacrimi și multă suferință, după ce casa lui  a fost distrusă  de flăcări. Dacă doriți să dați o mână de ajutor, o puteți face donând din puținul d-voastră în următorul cont bancar:

    Nume: Daniel-Pantilimon Cercelaru ( fratele mai mare)

    IBAN: RO28BRDE200SV66838942000

    B.R.D. – G.S.G.

    Nr. telefon : 0785.059.985

    IONUȚ ARE NEVOIE DE NOI, PENTRU A AVEA O NOUĂ CASĂ!“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: