spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialBal de caritate la Şcoala "Sfântul Nicolae" Târgu-Jiu

    Bal de caritate la Şcoala „Sfântul Nicolae” Târgu-Jiu

    Şcoala Generală „Sfântul Nicolae” din Târgu-Jiu organizează vineri un bal de caritate intitulat „Balul Floriilor”, manifestare care a ajuns la cea de-a doua ediţie. Nu este pentru prima dată când conducerea unităţii de învăţământ organizează astfel de activităţi inedite. În luna decembrie a anului trecut a fost organizat un târg al dulciurilor, unde elevii şcolii au oferit spre vânzare prăjituri şi ciocolată. Acţiunea s-a bucurat de succes, iar conducerea şcolii speră ca şi de această dată să îi determine pe reprezentanţii autorităţilor locale să cumpere obiectele specifice sărbătorilor de Paşte confecţionate de elevii şcolii. Acestea vor fi oferite în cadrul unei expoziţii cu vânzare care va avea loc în cadrul „Balului Floriilor”, manifestare organizată vineri în cadrul unităţii de învăţământ. Victoria Georgi, directorul Şcolii Generale „Sfântul Nicolae” din Târgu-Jiu a spus că banii strânşi în urma vânzării obiectelor specifice Paştelui vor ajunge la Asociaţia de Părinţi a şcolii, care îi va folosi pentru achiziţionarea de materiale didactice sau pentru premierea elevilor olimpici.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: