spot_img
16.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 25, 2024
Altele
    AcasăSocialBani de la Consiliul Județean Gorj pentru cinci domenii de activitate

    Bani de la Consiliul Județean Gorj pentru cinci domenii de activitate

    A fost lansat în dezbatere publică Ghidul solicitantului privind regimul finanțărilor nerambursabile din fondurile bugetului Județului Gorj alocate pentru activități nonprofit de interes general.

    În conformitate cu prevederile Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile pentru activități nonprofit de interes general cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2022,în calitate de autoritate finanțatoare privind activități de interes public județean, Consiliul Județean Gorj alocă fonduri din bugetul județului pentru domeniile tineret, protecția mediului, sport, turism, educație civică și antreprenorială. Suma totală prevăzută pentru cele cinci domenii este de 250.000 de lei.

    Valoarea/suma ce poate fi alocată unui proiect este de maximum 90% din valoarea totală eligibilă a proiectului dar nu mai mult de :
    1. Pentru domeniul Tineret, valoarea finanțării solicitate/proiect poate fi: 5.000 de lei (minim)- 10.000 de lei (maxim);
    2. Pentru domeniul Protecția Mediului, valoarea finanțării solicitate/proiect poate fi: 5.000 de lei (minim)- 10.000 de lei (maxim);
    3. Pentru domeniul Sport, valoarea finanțării solicitate/proiect poate fi :10.000 de lei (minim)- 30.000 de lei (maxim);
    4. Pentru domeniul Turism, valoarea finanțării solicitate/proiect poate fi: 5.000 de lei (minim) – 10.000 de lei (maxim);
    5. Pentru domeniul Educație civică și antreprenorială, valoarea finanțării solicitate/proiect poate fi: 5.000 de lei (minim)-10.000 de lei (maxim).
    Mai multe amănunte, Ghidul integral și Anexele, însoțit de documentele de specialitate aferente, se regăsesc pe site-ul Consiliului Județean Gorj www.cjgorj.ro, la secțiunea Avizier Virtual-Dezbateri Publice sau pot fi accesate prin linkul:

    https://www.cjgorj.ro/Date%20site/Dezbateri%20publice/Proiect%20%20Ghid%20finantari%20nermbursabile%202022.pdf

    „Persoanele interesate pot transmite propunerile sau opiniile cu valoare de recomandare în atenția doamnei Manuela Florescu, responsabil cu societatea civilă din partea instituției noastre, în perioada 01.04.2022-11.04.2022, în format electronic (pdf.) la adresa de email: consjud@cjgorj.ro sau în format letric la sediul Consiliului Județean Gorj, str. Victoriei nr. 2-4, Târgu Jiu, cam. 261”, au transmis oficialii CJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: