spot_img
14.6 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăSocialConcurs de creaţie la Târgu-Cărbuneşti

    Concurs de creaţie la Târgu-Cărbuneşti

    Sediul Protoieriei Târgu-Cărbuneşti a găzduit luni, 25 iunie, începând cu ora 10.00, festivitatea de premiere a câştigătorilor concursului naţional de creaţie „Alege şcoala”, faza pe protoierie. Acţiunea este parte a Proiectului „Alege şcoala”, derulat de Patriarhia Română, în colaborare cu World Vision România. În cadrul proiectului, elevii aparţinând parohiilor acestei protoierii s-au implicat într-o serie de activităţi catehetice, care au avut drept scop prevenirea şi combaterea fenomenului de abandon şcolar. Astfel, 200 de elevi au participat la un concurs de creaţie care s-a desfăşurat pe trei secţiuni: literară, artistică şi multimedia. Elevii au depus la sediul Protoieriei Târgu-Cărbuneşti poezii, scrisori, povestiri moralizatoare sau rugăciuni, desene, picturi sau fotografii, interviuri întocmite de aceştia şi prezentări multimedia, pe teme precum „Şcoala mea”, „Şcoala din pridvorul Bisericii”, „În Biserică” şi „Şcoală, educaţia pentru Viaţă”. Creaţiile copiilor au fost jurizate de o comisie formată din preoţi şi cadre didactice de la instituţiile din învăţământ din Târgu-Cărbuneşti. Astfel, premiul I la secţiunea „literară” a fost obţinut de Miruna Tomescu, de la Şcoala Novaci, la secţiunea „artistică”, premiul I a fost înmânat elevului Ciprian Ioan Calotă, de la Parohia Răşina II, din Ţicleni, iar pe locul I la secţiunea „multimedia” s-a clasat Marian Borcan, din Târgu-Cărbuneşti. Părintele protopop Iulian Mărgineanu, de la Protoieria Târgu-Cărbuneşti s-a declarat încântat de numărul mare de participanţi. „Ne-am bucurat de participarea numeroasă la acest concurs şi de faptul că toate lucrările au fost deosebit de valoroase, copii au fost foarte talentaţi. Le dorim succes în continuare şi avem încredere că vor înmulţi talanţii primiţi de la Dumnezeu”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: