spot_img
12.7 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăSocialConcurs de traduceri la iniţiativa Comisiei Europene

    Concurs de traduceri la iniţiativa Comisiei Europene

    Elevii gorjeni, născuţi în anul 1994 au ocazia de a-şi demonstra cunoştinţele şi abilităţile lingvistice, nu oricum, ci întruna din limbile oficiale ale Uniunii Europene. Prilejul îl dă organizarea concursului de traducători la iniţiativa Comisiei Europene. Competiţia se adresează elevilor de clasa a XI-a şi reuneştei 33 de şcoli din întrega ţară. Competiţia are loc pe 24 noiembrie.

    De înscriere trebuie să se ocupe fiecare unitate de învăţământ până pe data de 20 octombrie. Dacă este acceptat în urma înscrierii, de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” vor intra în competiţie cinci elevi, la fel ca de de la toate cele 33 de şcoli reunite în concurs. Iniţiativa este o adevărată provocare pentru cadrele didactice şi mai ales pentru elevii atraşi astfel de o posibilă carieră de traducător. Directorul Petre Ciungu este de părere că oportunitatea nu trebuie ratată, mai ales că un astfel de concurs antrenează elevi din toate statele Uniunii Europene şi îi învaţă despre ceea ce înseamnă a fi traducător. „Vom participa la înscriere, cu speranţa că vom fi selectaţi”, a precizat directorul Colegiului Economic, Petre Ciungu.

    Tema în acest an este voluntariarul, fiind Anul European al Voluntariatului, iar participanţii vor fi notaţi în funcţie de abilitatea lor de a folosi termenii şi de a scrie corect, dar vor primi puncte în plus şi pentru creativitate. Elevii pot alege atât limba în care să fie textul iniţial, cât şi în ce limbă doresc să îl traducă, având la îndemână una din cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene. Numărul unităţilor de învăţământ din fiecare stat membru va coincide cu numărul voturilor pe care statul îl are în Consiliul Uniunii Europene. În final, se va alege cel mai bun traducător din fiecare stat membru. 24 noiembrie este ziua concursului, care se va derula simultan în toate şcolile participante, alese aleator. Cei 27 de câştigători îşi vor ridica premiile în cadrul unei ceremonii, care se va ţine la Bruxelles, iar din fiecare ţară va merge câte un reprezentant.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: