spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, decembrie 13, 2024
Altele
    AcasăSocialFermierii pot accesa credite APIA prin good.bee Credit IFN

    Fermierii pot accesa credite APIA prin good.bee Credit IFN

    Oleg-Moraru-Director-Executiv-good.bee-CreditProducătorii agricoli care sunt beneficiari ai schemelor de plată în cadrul Campaniei 2017 a APIA, pot obține credite din partea good.bee Credit IFN S.A., cea mai mare instituție financiară nebancară de microfinanțare din România, parte a grupului Erste, în baza adeverinței eliberate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

    Finanţarea se acordă fără a fi necesară o contribuţie proprie din partea fermierilor iar banii se obțin în una – două zile. „Unul din obiectivele noastre fundamentale este să fim alături de toți producătorii agricoli, indiferent de mărimea afacerii acestora. Știm că timpul nu așteaptă pe nimeni, de aceea am pregătit pentru cei ce lucrează în domeniul agricol posibilitatea ca prin intermediul good.bee Credit să încaseze mai repede sumele așteptate de la APIA. Astfel, good.bee Credit IFN este singura instituție financiară nebancara care poate oferi un astfel de produs tuturor categoriilor de fermieri”, a declarat Oleg Moraru, Director Executiv good.bee Credit. Creditul se poate ridica până la 80% din valoarea sumei calculate conform adeverinţei eliberate de APIA iar rata de dobândă este 3,04%. Pentru mai multe informații, cei interesați pot contacta reprezentanții good.bee Credit IFN SA din cele 22 unități teritoriale, la numărul de telefon 021.212.07.30 sau pot consulta www.goodbeecredit.ro. Conform APIA, adeverințele se eliberează pentru beneficiarii schemelor de plată gestionate în cadrul Campaniei 2017 (schema de plată unică pe suprafaţă, plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu și măsurile de mediu şi climă), respectiv pentru cei care intenţionează să acceseze credite în vederea finanţării activităţilor curente.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!