spot_img
11.4 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăSocialDin nou, festivalul păstrăvului la Tismana, de Buna Vestire

    Din nou, festivalul păstrăvului la Tismana, de Buna Vestire

    Gorjenii nu au uitat nici în acest an de Buna Vestire, o mare sărbătoare creștină care are dată fixă, 25 martie. De la mersul la slujbă și până la obiceiul culinar care îndeamnă la consum de pește, ziua de ieri a fost încărcată de semnificații. Dacă la Tismana s-a marcat a treia ediție a Festivalului păstrăvului, la Târgu-Jiu, credincioșii și-au făcut timp să aprindă lumânări și să asculte slujba la biserică, înainte să-și potolească pofta de pește cu mămăliguță.

    Zeci de localnici, dar și iubitori de tradiții pescărești din întreg județul s-au strâns și în acest an la sărbătoarea păstrăvului la Tismana. Manifestarea a coincis cu Târgul de primăvară, dar și cu sărbătoarea Bunei Vestiri, un motiv în plus pentru cei prezenți să se bucure de ocazia oferită de autoritățile dornice să investească în promovarea acestei imagini. Deși bugetul primăriei Tismana nu a mai fost la fel de generos ca anul trecut, totuși autoritățile au încercat să păstreze esențialul tradiției și a pregătit celor prezenți porții de mămăliguță cu brânză și pește, acesta fiind și unul din momentele așteptate de localnici, dar și de vizitatori.

    De teama amenzilor, păstrăvăriile au trimis… fotografii

    Edilul a declarat și la edițiile precedente, că acest segment de activitate trebuie promovat pentru dezvoltarea turismului în zonă, dar păstrăvăriile din zonă au preferat să își trimită mai degrabă reprezentanții cu fotografii decât produsele în sine, pentru a nu încălca normele impuse de lege și a încasa amenzi. Pentru localnici a fost totuși pregătit pește oceanic. „Păstrăvăriile ne-au transmis fotografii cu exponatele. Vânzarea peștelui are un regim special care se referă la temperaturi, la condiții sanitar-veterinare și nu îți permit să riște amenzi. Pentru cei interesați să cumpere pește, le stăm la dispoziție cu reprezentanții și cu informații privind păstrăvăriile. Pentru cei prezenți, am pregătit pește oceanic. Cantitatea cea mai mare constă în 80 de kg de hering, completată cu 30 de kg de păstrăv, atât ne-am putut permite. Trebuie să spunem oamenilor adevărul”,a declarat Marian Slivilescu, primarul din Tismana.

    Dacă-i dezlegare la pește, pește să fie!

    Oamenii care s-au înfruptat din porțiile pregătite, s-au mulțumit cu ce au primit, pentru unii a contat mai puțin că a fost sau nu un festival al păstrăvului sau al…heringului. „Nu știu sigur ce mănânc, arată a altceva, nu a păstrăv. Să gust din el. Pește să fie, ce mai contează? Niciun primar nu a dat așa să gustăm de Buna Vestire.Dom’ primar să trăiască”, a spus o pensionară.

    Festivalul de Buna Vestire, prilej de promovare turistică

    Autoritățile au punctat nevoia de a ține aproape manifestările care dau identitate locurilor și care le fac și mai frumoase. Turismul în zona Tismanei și nu numai, are mult de câștigat și prin capitolul manifestări populare, pentru că deschide oportunități de cunoaștere și vizitare. „Tismana este recunoscută în păstrarea tradițiilor și obiceiurilor noastre locale. Cum creșterea păstrăvului este specifică zonei, primarul și autoritățile locale au inițiat un festival al păstrăvului care nu putea fi disociat de Buna Vestire, atunci când se mănâncă pește. Este recunoscută și mănăstirea înființată de Nicodim, cu tradiție istorică. Specificul acestei localități este menținut și în prezent, iar pentru viitor, consider că va fi vârf de lance pentru turismul din Tismana, una din perlele județului ca localitate turistică”, a declarat Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj. Atmosfera a fost una de sărbătoare pe care cei prezenți au gustat-o din plin, la fel cum au gustat cu poftă din hamsia, herigul sau păstrăvul cu mămăliguță oferite de primărie. Autoritățile locale doresc să continue tradiția festivalului și să atingă cât mai multe ediții, an de an, cu prilejul Bunei Vestiri.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: