spot_img
19.8 C
Târgu Jiu
duminică, septembrie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialFestivalul Sporturilor Montane "Parângul Mare", la final

    Festivalul Sporturilor Montane „Parângul Mare”, la final

    Festivalul Sporturilor Montane „Parângul Mare” a constituit etapa a IV-a Campionatului Naţional Ştafeta Munţilor şi a adunat peste 300 de persoane din toată țara la începutul lunii august 2013 la Cabana Groapa Seacă, situată în Munții Parâng, persoane ce au putut concura la diverse activități cu specific montan. Festivalul a ajuns însă la final, cu poveşti frumoase şi momente de neuitat.

    Festivalul Sporturilor Montane „Parângul Mare”, ca un film de lung metraj ce s-a desfășurat timp de 3 zile în Munții Parâng, a fost un real succes pentru promovarea turismului românesc și pentru educarea tinerilor într-un spirit verde, prin oferirea unor oportunități de petrecere a timpului liber în natură. Cei sosiți în număr foarte mare au participat ca echipe, formate astfel: copii însoțiți de adulți, juniori, familii şi persoane experimentate. Copiii care s-au înscris la categoria destinată lor au putut învăța cum să se orienteze în pădure cu ajutorul busolei, ce înseamnă o drumeție şi cum se face escaladă, ce înseamnă o echipă unită, au recitat poezii, au cântat și au jucat piese de teatru. Prima zi a festivalului a fost una foarte specială, pentru că s-a aprins un imens foc de tabără. A doua zi a fost cu surprize pentru cei mici: o fetiță în vârstă de 6 ani, membră a echipei Jnepenii, a organizat activități creative exclusiv pentru și cu copiii sosiți în tabără. Și cei mari au avut parte de multe activități, inclusiv o drumeție ce a avut ca obiectiv parcurgerea unui traseu montan: Refugiul Agățat-Stânca Roșiile-Lacul Zănoaga Stânei-Lacul Lung-Lacul Roșiile-Lacul Mândra, iar cei experimentați au urcat pe Vârful Parângul Mare. Proba de orientare a fost pe placul tuturor, dar cei mai încântați au fost copiii, care au participat în echipă, nu individual ca cei mari. Cu ajutorul coordonatelor trebuiau să găsească lampioanele ascunse în pădure, iar proba de escaladă a fost o distracție, dificultatea traseului fiind mică, astfel încât chiar și cei neexperimentați au reuşit să urce până în vârful stâncii. Un moment aparte a fost o cerere de căsătorie, în fața tuturor, la foc de tabără, cu pancarde cu diverse mesaje și urări de bine. La seara culturală, cei mici și cei mari i-au încântat pe participanți cu muzică folk, poezii și piese de teatru și cu momente comice, unde s-a râs și s-a cântat până dimineață. Tombola realizată în cadrul Festivalului Sporturilor Montane „Parângul Mare” a fost deliciul de a treia zi, iar cei mici au fost cei mai premiați dintre cei care au participat. Cu ajutorul clasamentelor, realizate în funcție de probe și punctajele obținute, s-au oferit premii consistente, mulțumită susţinătorilor. Tot în cadrul acestui festival s-au acordat premii speciale pentru diverse activități.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!