spot_img
11 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăSocialMăsuri de sprijinire a operatorilor economici, aflaţi în dificultate financiară

    Măsuri de sprijinire a operatorilor economici, aflaţi în dificultate financiară

    Direcţia Generală a Finanţelor Publice vine în sprijinul contribuabililor, propunând măsuri de sprijinire a operatorilor economici, aflaţi în dificultate financiară. Astfel că, una dintre măsuri, potrivit Direcţiei Generale a Finanţelor Publice este încurajarea plăţii voluntare a obligaţiilor fiscale, restante la 31.08.2011, prin „anularea penalităţilor de întârziere, dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011, reducerea cu 50% a penalităţilor de întârziere dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012. Măsura se aplică şi pentru un procent de 50% din majorările de întârziere reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligaţiilor fiscale stinse prin plată sau compensare”, a declarat directorul instituţiei financiare, Ion Cupă. Printre măsurile propuse de reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice se numără şi reglementarea unui regim juridic special al penalităţilor de întârziere aferente creanţelor fiscale principale eşalonate la plată. Conform acestui regim, pe perioada de eşalonare a obligaţiilor fiscale principale şi a eventualelor dobânzi aferente acestora, penalităţile urmează a fi amânate la plată în vederea anulării dacă eşalonarea la plată se finalizează conform graficelor de plată stabilite de administraţia fiscală. În acest regim se include şi un procent de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligaţiilor fiscale eşalonate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: