spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialO nouă şansă pentru copiii orfani din Gorj

    O nouă şansă pentru copiii orfani din Gorj

    Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj a încheiat o colaborare cu o societate comercială de reparat material rulant, cu sediul în Simeria, judeţul Hunedoara, prin care tinerii gorjeni care provin din categoriile sociale defavorizate, cu vârste cuprinse între 18-25 ani, beneficiază de formare profesională (ucenicia la locul de muncă) în meserii specifice industriei feroviare şi angajarea lor permanentă în cadrul societăţii. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Gheorghe Zisu, proiectul contribuie pe termen lung la creşterea ratei generale de ocupare prin crearea premiselor educaţionale pentru integrarea viitoare pe piaţa muncii a populaţiei dezavantajate. „Copiii proveniţi din familii defavorizate, copiii orfani, aflaţi în sistemul de protecţie socială al D.G.A.S.P.C. Gorj, vor putea beneficia de educaţie profesională într-un procent mai mare şi cu performanţe crescute. Aceştia se vor putea califica şi integra atât social cât şi profesional cu ajutorul contractului de ucenicie (plătit) oferit de Grupul Grampet, respectiv societatea Reva Simeria. Cei selectaţi vor putea beneficia de cazare si masă (gratuit), cursuri de calificare profesională desfăşurate în interiorul societăţii (gratuit), dar şi contract de ucenicie (plătit), în condiţiile Codului Muncii”, a spus Gheorghe Zisu. Potrivit reprezentanţilor instituţiei la finalul contractului de ucenicie celor ce se integrează li se oferă un loc de muncă, respectiv un contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Convenţia a început să producă efecte începând chiar cu această lună, când patru tineri ce provin din sistemul de protecţie socială au început cursurile de calificare profesională.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: