spot_img
11.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 11, 2024
Altele
    AcasăActualitateDetaşaţi pe litoral

    Detaşaţi pe litoral

    Timp de două luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj va avea mai puţin cu 11 poliţişti. Acest lucru se datorează faptului că persoanele în cauză vor fi detaşate pe litoral pentru asigurarea climatului de linişte şi ordine. Cei 11 poliţişti ce vor fi detaşaţi sunt de la Serviciul Rutier, de la Ordine Publică şi Serviciul Criminalistic. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj nu este singura instituţie de la care vor fi detaşate forţe de intervenţie, acest lucru fiind valabil şi pentru personalul cu atribuţii de control de la restul deconcentratelor. Potrivit Poliţiei Române, 352 de poliţişti vor fi detaşaţi pe litoral, în perioada 1 iulie – 31 august, pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică. „Misiunea poliţiştilor este de a preveni evenimentele ce ar putea afecta viaţa, integritatea sau patrimoniul celor aflaţi în această perioadă pe litoral. Pentru asigurarea măsurilor de ordine necesare asigurării climatului de linişte şi siguranţă pe litoral, poliţiştii vor fi detaşaţi în două serii, prima serie în perioada 1 – 31 iulie 2012, iar a doua serie în perioada 1 – 31 august 2012” se arată în comunicatul remis de MAI.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: