Pensionarii s-au reunit la sala Muzeului Judeţean „Alexandru Şefulescu” din Târgu-Jiu, pentru a-şi spune păsurile, cu privire la problemele din ultima perioadă, dar şi pentru a analiza activitatea de peste an. Potrivit acestora, ei vor fi prezenţi şi vineri, alături de profesori, la protestul organizat în Piaţa Prefecturii.
Activitatea pensionarilor din Gorj trebuia analizată şi prezentată opiniei publice. În acest sens, la Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu, au venit un număr destul de impresionant de vârstnici, sala devenind neîncăpătoare, pentru a face o trece în „catastif”, activităţile la care au luat parte, pensionarii gorjeni. Petre Rădulescu, preşedintele Ligii Pensionarilor Gorj, a ţinut să precizeze „Anual Asociaţiile de pensionari sunt obligate să trimită rapoartele de activitate anuală şi bineînţeles să îşi stabilească obiective pentru anul următor. Noi analizăm cazurile, pe domenii de activitate, creşterea numărului de membrii, a numărului de filiale. Noi am încercat să recâştigăm nişte drepturi pierdute, dar am încercat să analizăm şi condiţiile sociale ale fiecărui membru, în parte. Există, în acest moment, peste 2500 de membrii, în judeţul Gorj, nouă filiale, dar avem în vedere şi creşterea numărului de membrii”. La eveniment a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean dar şi reprezentanţi ai instituţiilor publice din Târgu-Jiu.
Pensionarii protestează în Piaţa Prefecturii
Invitatul surpriză al evenimentului a fost Iancu Marin, vicepreşedintele Sindicatelor Pensionarilor din România, care, printre altele, a dorit să sublinieze faptul că va fi alături de pensionari, vineri la protest, din dorinţa de a lupta pentru redobândirea unor drepturi „Activitatea din 2010 a cunoscut foarte multe probleme, legate indisolubil de problemele cu care se confruntă pensionarii. Multitudinea problemelor şi greutăţile cu care s-au confruntat pensionarii în 2010, fără îndoială, că au fost acelaşi şi pentru pensionarii din Gorj. Am în vedere scăderea punctului de pensii. Greutăţile au fost şi de altă natură, 2010, un an al confruntărilor directe. Şi vineri voi fi în judeţul Gorj, care împreună cu organizaţiile sindicale din judeţul Gorj, voi fi acolo, la această manifestare, care vizează atât problemele care ţin de partea activă a societăţii, respectiv salariaţii, dar şi poate pe cele ale pensionarilor, deopotrivă”.