spot_img
11.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăSocialPrimarul din Turceni, faţă în faţă cu cetăţenii

    Primarul din Turceni, faţă în faţă cu cetăţenii

    Primarul oraşului Turceni, Dumitru Gâlceavă a luat atitudine după ce la primărie s-au înregistrat numeroase solicitări venite din partea localnicilor săi. Oamenii au cerut edilului să se întâlnească cu ei după programul de la primărie. Aşa se face că edilul a hotărât să meargă în rândul oamenilor pentru a afla problemele cu care aceştia se confruntă.

    Primarul oraşului Turceni, Dumitru Gâlceavă pune pe primul plan dialogul cu cetăţenii pe care îi conduce, pentru a afla „pe viu” problemele cu care se confruntă. Astfel, acesta s-a decis să meargă în mijlocul localnicilor, după programul de la primărie. Întâlnirile vor avea loc în cele mai cunoscute şi frecventate locaţii din fiecare zonă a oraşului. „Am hotărât să recurg la această metodă pentru a stabili priorităţile oamenilor pentru fiecare zonă în parte, dar şi pentru a le asculta păsurile pentru a găsi cea mai bună rezolvare a acestora. Am promis înainte de a fi ales că voi fi aproape de oameni şi mă ţin de cuvânt. Aceasta este una dintre cele mai bune şi eficiente metode deoarece avem bătrâni cărora le este greu să vină din satele aparţinătoare la primărie. Mergem noi la ei”, a mai precizat Dumitru Gâlceavă, edilul oraşului Turceni. Întâlnirile cu localnicii vor avea loc conform unui grafic stabilit, edilul aşteptându-se la un număr destul de mare de cetăţeni interesaţi să-şi spună păsul primarului. „Noi trebuie să facem ceea ce doresc cetăţenii, suntem exprimarea voinţei lor. Pe cei tineri îi aştept cu propuneri. Le-am promis că primăria îi va ajuta să dezvolte mici afaceri care să îi ajute să obţină un venit, dar proiectele şi propunerile întârzie să apară. Este un început şi sper să avem motive să continuăm acest tip de reuniuni. Întâlnirile vor avea loc în data de şase noiembrie la şcoala din satul Stolojani, şapte noiembrie la cel mai cunoscut magazin de la Turcenii de Jos, la Murgeşti în ziua de 12 noiembrie la Şcoala din localitate, pentru locuitorii din Turcenii de Sus, centru şi Jilţu întâlnirea a fost fixată în data de 13 noiembrie la Casa de Cultură a oraşului Turceni”, a mai explicat primarul Dumitru Gâlceavă. Primarul Gâlceavă se va afla în data de 19 noiembrie la şcoala din satul Gârbovu unde se va întâlni cu cetăţenii din satele Valea Viei şi Gârbovu, urmând ca în ziua următoare, pe 20 noiembrie să fie în mijlocul oamenilor din Strâmba-Jiu, locul de întâlnire fiind Casa Parohială. Toate şedinţele cu cetăţenii vor începe începând cu ora 17:00.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: