spot_img
13.6 C
Târgu Jiu
luni, septembrie 30, 2024
Altele
    AcasăSocialTableta de Impact

    Tableta de Impact

    Între avere şi capacitatea de a câştiga alegerile se fundamentează pe zi ce trece o relaţie de interdependenţă. Cel puţin aşa se înţelege din declaraţiile apărute cu privire la candidatura pentru un mandat de deputat, în colegiul IV Gorj. În realitate este vorba despre un conflict destul de puternic între primarul municipiului Motru şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, care nu mai sunt membrii aceleaşi organizaţii de partid deoarece Hanu a pus în pericol calitatea de membru de partid a lui Râbu iar acesta din urmă şi-a mutat carnetul de Târgu-Jiu. Înainte de a pleca Râbu nu venea la şedinţele de partid pentru că avea ore la universitate. Nu se cunosc motivele pentru care cei doi s-au supărat atât de puternic, deşi lumea ştie că Râbu îşi dorea foarte tare să candideze ca şi primar al municipiului Motru iar dacă ar fi rămas în organizaţie, care vorba vine, numai PSD-istă nu mai este deoarece 80% din PRM a venit după primar sub mantaua roşie; dacă ar fi rămas acolo Râbu ar fi putut obţine nominalizarea. Acum Râbu declară vă nu ţine cont de ce spune Hanu iar Hanu spune că Râbu nu are bani să candideze. La drept vorbind pentru o campanie electorală trebuie şi bani, însă, judecând după cât a cheltuit Eugen Vâlceanu în disputa cu Sever Militaru banii nu sunt întotdeauna suficienţi. În 2008 Eugen Vâlceanu n-a cheltuit banii partidului ci a cheltuit peste 100.000 euro, dacă nu mai mult, din averea personală. Edilii Primăriei Motru au fost şefii de campanie ai acestui candidat, care a finanţat toate manifestările de vară până în toamna anului 2008 şi a împărţit umbrele, pixuri, brichete, pelerine şi alte suveniruri de campanie într-o cantitate atât de mare încât unele dintre ele se mai păstrează şi astăzi. Vâlceanu spunea că ar fi dat şi bani şi îl cred pentru că înainte de toate şi-a dorit un mandat de deputat şi s-a comportat onest şi cinstit cu toţi colaboratorii. Mai este o întrebare: de ce i-o fi frică lui Hanu de candidatura lui Vasile Râbu atunci când lucrurile ar trebui clarificate până nu aude Ponta ca să ia o măsură. Acest lucru, al tensiunilor dintre cei doi motreni, se pare că nu-i deranjează pe şefii din Târg. Râbu şi Petrescu sunt două personaje urmărite şi atunci când se întâlnesc la o ceaşcă de ceai. Până una alta deputatul Militaru îşi face bine temele în Colegiu şi nu este exclus să mai fie ales o dată iar PDL-ul se gândeşte serios la o alternativă în privinţa lui Florentin Gheoerghescu Nicu, candidat la primărie. O parte din sindicate spun că de ele şi de administraţia din minerit n-a ţinut nimeni cont, administraţia locală izolându-se în mod periculos. O fi existând vreo soluţie pentru redeschiderea porţilor primăriei pentru toată lumea, om trăi şi om vedea, dar pentru că s-au terminat sărbătorile de iarnă şi mai este până la intrarea în post să ne dedulcim cu o urare de bine până joia viitoare, când vom mai pune ceva paie pe foc.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!