spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialTârgu-Jiu, în competiţia pentru premiul "Oraşul reciclării"

    Târgu-Jiu, în competiţia pentru premiul „Oraşul reciclării”

    Oraşul Târgu-Jiu a intrat în competiţia privind colectarea selectivă a deşeurilor, cu alte 31 de municipii din ţară. Competiţia „Oraşul reciclării” va dura şase luni, iar premiul oferit celui mai bun municipiu în materie de colectare va consta în amenajarea unei zone wi-fi.

    Competiţia a demarat la data de 1 ianuarie, iar până pe 30 iunie 2014 Primăria Municipiului Târgu-Jiu va avea ocazia să arate că locuitorii oraşului ţin la dezvoltarea durabilă, conştientizând importanţa colectării selective a deşeurilor. La baza evaluării municipiilor din acest punct de vedere stau mai multe criterii. Dintre acestea, calitatea serviciilor de colectare separată la containerele specializate, corectitudinea cu care deşeurile menajere sunt depuse în aceste containere, cantitatea de deşeuri colectate per locuitor, precum şi campaniile de conştientizare pe care fiecare primărie în parte le va face pe perioada acestei acţiuni, sunt esenţiale. Cele 32 de municipii din ţară vor avea ocazia să demonstreze cât de importantă este calitatea colectării deşeurilor menajere, în toate cele şase luni de competiţie. Astfel, Primăria Oraşului Târgu-Jiu a intrat într-o competiţie nu tocmai uşoară, ţinând cont de mărimea unora din municipiile cu care concurează, iar premiul obţinut va consta în amenajarea unei zone wi-fi, un spațiu inedit de relaxare, 100% eco și cu acces liber la internet în valoare de 12.000 euro. „Va dura şase luni de zile, deci, până la 30 iunie 2014. Va fi primit premiul „Oraşul reciclării” constând în amenajarea unor zone wi-fi, o intervenţie în spaţiul urban dedicat celor care vor să acceseze repede internetul gratuit sau să-şi încarce telefonul în care principiile dezvoltării durabile, inclusiv colectarea separată şi reciclarea deşeurilor sunt prezentate în mod creativ”, a declarat directorul Serviciului de Gospodărire din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, Ionuţ Jilăveanu.

    Datele, preluate de la firma de salubritate

    Pentru ca oraşul Târgu-Jiu să câştige competiţia este nevoie ca toţi cetăţenii să se implice şi să colecteze selectiv gunoaiele. În prezent, 215 containere destinate colectării separate a deșeurilor de ambalaje sunt puse la dispoziția populației Municipiului Târgu-Jiu. Datele cu privire la cantităţile şi modul în care au fost colectate deşeurile sunt preluate de Primăria Municipiului Târgu-Jiu de la firma de salubritate şi transmise spre evaluare. Primăria Municipiului Târgu-Jiu a obţinut, anul trecut, premiul pentru mediatizare la competiţia „Oraşul reciclării”.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: