spot_img
21.8 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăSocialVocile "de aur" ale Gorjului, pe podium la festivalurile din țară

    Vocile „de aur” ale Gorjului, pe podium la festivalurile din țară

    Tinerele talentate din județul Gorj s-au clasat din nou pe podium la festivalurile din țară. Mihaela Daju și Bianca Sîrbu au reușit să cucerească juriile de la concursuri, astfel că s-au întors acasă cu premii. Mihaela Daju a câștigat săptămâna trecută două distincții importante – Premiul II la Festivalul Naţional a Cântecului Popular „Maria Lătăreţu” şi Marele Premiu şi Trofeul Festivalului Naţional „Felician Fărcaşu”, concurs de interpretare a cântecului popular românesc, ediţia a XIII-a. Nici Bianca Sîrbu nu s-a lăsat mai prejos, astfel că a obținut locul I la Festivalul de folclor „Clujule, vatră de dor”.

    Cu emoții, dar mândre de reușită, tinerele vor să obțină cât mai multe trofee. „Sunt foarte emoţionată dar şi mândră de rezultatele mele. (…) Am obţinut Marele Premiu la «Felician Fărcaşu» şi locul II la «Maria Lătăreţu». Pentru mine contează, sunt festivaluri mari şi de acum înainte sper să obţin cât mai multe premii”, a declarat Mihaela Daju.

    spa 2spa 1

    La doar 18 ani, Bianca Sîrbu a obținut mai multe trofee la festivaluri. „A fost o experienţă foarte plăcută deoarece, pe lângă faptul că am avut rezultate foarte bune, mi-am făcut şi foarte mulţi prieteni. A fost ca o aventură deoarece am avut parte de întâmplări frumoase la acest festival. M-a însoţit doamna profesoară Camelia Argint; pe lângă mine, şi dumneaei a avut foarte multe emoţii dar până la urmă totul s-a terminat foarte bine şi îi mulţumesc pe această cale pentru susţinere. Nu în ultimul rând, îi mulţumesc doamnei profesoare Liliana Neoaga pentru pregătire şi pentru toată încrederea acordată. Am mai obţinut la Festivalul «Maria Apostol» locul I, la Festivalul de la Tismana locul I, tot anul acesta”, a precizat Bianca Sîrbu.

    Reușitele tinerelor se datorează și profesorilor. „Este o bucurie când elevii noştri aduc rezultate frumoase Şcolii Populare de Artă. (…) Le felicit pe amândouă pentru că sunt, cum am spus, copiii noştri. (…) Trebuie să muncească şi mai multe de acum înainte. Nu e aşa de frumos cum se vede la televizor pentru că într-adevăr este o muncă şi încă suntem la jumătatea muncii, (…) n-am terminat. (…) Mă bucur pentru că rezultatele pe care le-au obţinut şi le doresc să meargă pe drumul cântecului popular aşa cum îl simt ele pentru că rezultatele sunt foarte bune şi frumoase. (…) Le doresc din suflet succes şi la cât mai multe premii”, a declarat Ion Drăgan, profesor canto ȘPA Târgu-Jiu.

    La concursul festival de la Cluj, acolo unde Bianca Sîrbu a câștigat locul I, au participat tineri din toată țara. „Mi-a revenit sarcina «grea» de a o însoţi pe Bianca la Cluj. (…) A fost un concurs greu (…) Au fost elevi de la toate şcolile populare de artă din ţară. (…) Am fost foarte mândră că olteanca pe care am însoţit-o a luat locul I. În următorul week-end voi merge, tot împreună cu Bianca, la un alt festival, de data aceasta la noi în Oltenia, în Vâlcea, un festival între şcolile populare de artă de pe raza Olteniei, şi sperăm să venim tot cu locul I şi, de ce nu, trofeul”, a declarat profesoara Camelia Argint.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: