spot_img
5 C
Târgu Jiu
marți, martie 19, 2024
Altele
    AcasăSpecialBaia de Fier - locul celor 3 A: Aventură, Adrenalină, Amintiri

    Baia de Fier – locul celor 3 A: Aventură, Adrenalină, Amintiri

    Dumitru Turbăceanu, primarul localității Baia de Fier vă invită să descoperiți nu doar locurile frumoase pe care Dumnezeu le-a lăsat aici, ci și oamenii minunați care au grijă de moștenirea Lui. Și pentru a vă putea planifica o excursie în zonă, Primăria Baia de Fier vine în sprijinul turiștilor prin a le oferi informații despre zonă prin intermediul paginilor de Facebook și Instagram cu numele VisitBaiadeFier și Twitter-@visitbaiadefier, această platformă fiind mult mai utilizată de străini decât de români. Prin aceste conturi localitatea Baia de Fier va fi promovată și la nivel national, dar și internațional. De aici, turiștii vor afla ce pot vizita, unde se pot caza în zonă sau la ce evenimente inedite pot participa.
    ”Sunt locuri de care vă veți îndrăgosti de la prima vizită-Peștera Muierilor-cel mai vizitat obiectiv speologic din România, dar și prima peșteră electrificată din țara noastră. Are a 4-a cea mai lungă galerie vizitabilă din Europa (aproximativ 1km). Transalpina (Drumul Regelui)-cea mai înaltă șosea din România. Cheile Galbenului-locul ideal pentru alpinism dar și pentru o experiență inedită plină de adrenalină dacă veți alge să zăboviți în hamacele amplasate la 200 de metri altitudine. Proiectul ”Hamace la înălțime – 800 m față de nivelul mării, 200 m față de cota de referință” a intrat în Cartea Recordurilor. Este singurul loc din România și din Europa unde te poți relaxa trăind o asemenea experiență. Vă invit să vă bucurați alături de oamenii locului la evenimentele culturale locale. Să apreciați tradițiile pe care noi, aici, la Baia de Fier le promovăm din generație în generație”, aceasta este invitația pe care primarul Dumitru Turbăceanu o adresează tuturor celor care încă nu au cunoscut această zonă.
    Desigur acesta vă îndeamnă să vă bucurați atât de produsele culinare tradiționale obținute în gospodăriile localnicilor, cât și de cele ale meșterilor populari care organizează diferite târguri cu vânzare. Și dacă doriți doar să fiți departe de agitația urbană veți găsi în Baia de Fier, stațiune turistică de interes local, numeroase pensiuni primitoare care vă vor oferi cele mai bune condiții de cazare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: