Seria convocărilor din luna decembrie pentru sportivii și antrenorii CSM Târgu Jiu continuă și la secția de baschet. După convocările juniorilor de la secțiile de fotbal și handbal, a venit și rândul secției de baschet să primească o astfel de convocare pentru loturile naționale. Astfel, Federația Română de Baschet a trimis o convocare pentru Flavius Lupulescu, component al echipei de baschet U14 a CSM Târgu Jiu.
Tânărul baschetbalist gorjean va face parte din lotul României U14 pentru turneul internațional 4 Nations Cup, competiție care se va desfășura la Oradea. La această acțiune a fost convocat și antrenorul grupei U15 a CSM Târgu Jiu, Carlos Popescu, care va fi antrenorul principal al naționalei U14 a României la acest turneu!
Federația Română de Baschet organizează, în perioada 20-21 decembrie, turneul internațional U14 Romanian 4 Nations Cup. La evenimentul găzduit de Arena „Antonio Alexe” și sala Colegiului Economic „Partenie Cosma” participă patru echipe reprezentative, atât la masculin cât și la feminin: România, Ungaria, Slovacia, Macedonia de Nord. Acțiunea de la Oradea a început din 17 decembrie, cu o perioadă de pregătire, premergătoare partidelor din 4 Nations Cup.
„Avem bucuria să-i avem convocați pentru această acțiune pe Flavius Lupulescu, component al echipei U14 a CSM Târgu Jiu, dar și pe antrenorul Carlos Popescu, care este și antrenorul principal al lotului U14 al României la acțiunea de la Oradea. Este încă o dovadă a muncii care se depune și la nivel juvenil la secția de baschet a clubului nostru”, a declarat Claudiu Alionescu, directorul tehnic din cadrul secției de baschet a CSM Târgu Jiu, imediat după ce a aflat de convocarea celor doi.
„Este un jucător talentat, ambițios, un jucător de perspectivă“
Rezultatele excelente obținute în ultima vreme de grupa U14 a CSM Târgu Jiu a atras atenția FRB, iar juniorii gorjeni au început să fie chemați la loturile naționale. Astfel, după David Marin, care a participat la începutul lunii la o acțiune a lotului U14 al României, în Macedonia, un alt jucător talentat din grupa pregătită de Toma Popescu, Flavius Lupulescu, a fost selecționat pentru a face parte din lotul U14 al României. Toma Popescu, antrenorul care se ocupă de grupa U14 a CSM Târgu Jiu, spune că Flavius Lupulescu este un jucător talentat, de mare perspectivă.
Toma Popescu are și un mesaj pentru tânărul sportiv: „Mă bucur pentru Flavius. Este un jucător talentat, ambițios, un jucător de perspectivă, dar care acum trebuie să muncească și mai mult pentru a confirma încrederea acordată. Flavius este cel de-al doilea component al echipei U14 a CSM Târgu Jiu selectat pentru lotul național, după David Marin, ceea ce mă bucură foarte mult. Este un semn că munca noastră dă roade, aici la CSM. Sunt bucuros pentru toți copiii noștri și sper ca acest lucru să îi motiveze pe toți să muncească mai mult”, a declarat Toma Popescu.