AcasăActualitateZăpadă de peste 20 de centimetri în Munții Godeanu. Autocarele și microbuzele...

Zăpadă de peste 20 de centimetri în Munții Godeanu. Autocarele și microbuzele se deplasează în spatele utilajelor de deszăpezire

Autocarele sau microbuzele care traversează zona Munților Godeanu, pe Drumul Național 67 D, se deplasează în spatele utilajelor de deszăpezire. Măsura a fost aplicată ieri, când a nins din abundență, dar este posibil să se fie menținută și astăzi. „Sunt curse regulate de călători și am luat decizia să le însoțim pentru a nu exista probleme. Utilajele se deplasează în fața autocarelor sau microbuzelor. Șoferii au fost înștiințați și ne așteaptă să venim în sprijinul lor. Acționăm în zonă cu două utilaje, dar din această seară vor mai fi deplasate încă două, pentru a le avea ca rezervă. Menționez că la baza pe care o avem în zona munților Godeanu mai sunt încă două utilaje“, a precizat Ion Tudor, șeful Secției Drumurilor Naționale Târgu Jiu.

„Va ninge până mâine seară“

Zăpada în zona munților Godeanu atinge aproximativ 20 de centimetri, iar prognoza meteo arată că va ninge până mâine seară. „În decor, stratul de zăpadă atinge 15-20 de centimetri. Pe drum, zăpada nu este mare pentru că s-a acționat mereu. Prognoza pe care o avem este că va ninge până mâine seară“, a precizat Ion Tudor.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente