spot_img
Altele
    AcasăActualitateRomanescu: Învățământul nu poate funcționa ca o societate comercială

    Romanescu: Învățământul nu poate funcționa ca o societate comercială

    Agitație în rândul directorilor de Colegii din municipiul Târgu Jiu. După ce inspectorul general a lansat în presă ideea comasării unităților de învățământ dascălii au intrat în fibrilații. Municipalitatea a avut discuții cu fiecare director în parte pentru a reda spiritul de calm în școlile vizate.

    Ediul târgujian susține că ideea lui Ion Ișfan a picat ca un trăznet pe umerii directorilor vizați. Romanescu susține însă că va merge în Consiliul Local cu propunerea ca unitățile să rămână în aceiași structură. „Am avut o întâlnire la Consiliul Județean despre situația școlilor. Domnul inspector general avea ca variantă comasarea mai multor unități școlare de pe raza municipiului Târgu Jiu. I-am transmis foarte clar că, cel puțin în privința celor patru colegii, nu discutăm de nicio posibilitate de fuziune, pentru că sunt colegiile noastre reprezentative. Orice formă de comasare ar aduce prejudicii colegiilor, elevilor și celor care ar veni în acest proces de fuziune. Am avut o altă discuție cu reprezentanții a patru licee și colegii și am luat decizia de a propune Consiliului Local rămânerea în forma actuală și pentru anul de învățământ 2019-2020, în privința tuturor liceelor și colegiilor”, a declarat Marcel Romanescu.

    Fără economii în educație

    Romanescu susține că nu înțelege mișcarea dorită de Inspectoratul școlar Gorj însă în calitate de creditor prin funcția deținută afirmă că din punct de vedere financiar nu se merită eventuale economii. „Legea spune că poți discuta de comasare sau de pierderea personalității juridice doar în condițiile la care ajungi la minim 300 de elevi. Toate colegiile și liceele din Târgu Jiu, inclusiv școlile, depășesc acest număr de elevi. Nu este nevoie în Târgu Jiu de comasare sau de fuziune. Nu putem discuta în sistemul de învățământ de economii sau de profit. Profitul îl obține societatea după ce acei copii intră în producție. Învățământul nu poate funcționa ca o societate comercială. Nu știu ce de s-a ajuns la această variantă. Este politica pe care domnul inspector general încearcă să o promoveze. Din punctul meu de vedere, pentru a nu agita apele, nu trebuia să facă niciun fel de declarație. După declarațiile cel puțin nefericite ale domnului inspector general, foarte multe colegii, prin directori și cadrele de acolo, au fost extrem de neliniștite”, a mai declarat edilul.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: