spot_img
11.6 C
Târgu Jiu
vineri, noiembrie 1, 2024
Altele
    AcasăActualitateGorjul, singurul județ care a atras milioane de lei pe proiecte retrospective

    Gorjul, singurul județ care a atras milioane de lei pe proiecte retrospective

    Banii cheltuiți se infrastructură se întorc în județ. Consiliul Județean Gorj a reușit reabilitarea unui drum din fonduri proprii urmând acum ca sumele să fie decontate prin intermediul fondurilor europene. Investiția realizată aduce 8 milioane de lei în bugetul Gorjului suma reprezentând 25% din valoarea proiectele restrospective derulate.

    Tronsonul realizat de Consiliul Județean și care aduce o gură de oxigen este cel ce leagă localitățile Văgiulești- Samarinești- Motru- Lupoaie-Cătunele –Glogova- Cămuieşti. Deși lucrările au fost demarate încă de acum doi ani, investiția nefinanzată la timp a permis o intervenție a autorităților județene, banii urmând să fie decontați acum. „Din luna septembrie am aprobat să depunem acest drum retrospectiv pe program operațional regional, drum început din 2016 dar nerecepționat. Suma de 34 milioane de lei pe care Consiliul Județean prin bugetul național a cheltuit-o pentru acest drum se trage din fonduri europene și se restituie către bugetul de stat urmând ca Gorjului să-i revină o sumă de 25% adică vreo 8 milioan de lei. Acest lucru este posibil grație OUG, banii fiind bineveniți deoarece suma vine cu destinație specială pentru anul viitor în buget. Banii vor fi prinși ca cofinanțatre pentru proiectele europene în derulare sau pe dezvoltare. Cred că suntem singurul județ din Oltenia care pe proiectele retrospective am atras din fonduri europene suma de 34 de milioane de lei”, a declarat președintele Cj Gorj Cosmin Popescu.

    Proiecte pe consolidări

    Între timp Consiliul Județean a finalizat o altă investiție, lucrări realizate pe un drum județean. „Am finalizat consolidări la terasament pe DJ 675 A în zona Licurici. Valorea proiectului a fost de un milion de lei, finalizarea 22.11.2018, înainte de termenul de execuție, ceea ce înseamnă că în 2019 urmează noi consolidări pe anumite zone afectate de alunecări de teren și zone de drumuri județene care nu intră în proiectele de modernizare pe anul viitor”, a declarat președintele Consiliului Județean Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    spot_imgspot_img

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!