Drumul din localitatea Tismana care a fost abandonat de Întreprinderea de Drumuri și Poduri, societate aflată în subordinea Consiliului Județean Gorj, a fost scos la licitație. Câștigătoare a fost desemnată o societate din Craiova. Primarul localității, Marian Slivilescu, susține drumul ar putea fi asfaltat chiar în acest an, dacă vremea va permite: „Firma se numește Domarcons. Am discutat cu reprezentanții firmei în urmă cu câteva zile. Este nevoie de o perioadă de patru – cinci zile fără precipitații pentru a așterne covorul asfaltic pe cei peste 2,5 kilometri. Dacă vremea va fi favorabilă, drumul va modernizat în acest an“. Valoarea investiției este de peste 1,2 milioane de lei.
Lucrările de modernizare ar fi trebuit finalizate de anul trecut
Potrivit contractului încheiat cu Primăria Tismana în urmă cu doi ani și jumătate, lucrările de modernizare ar fi trebuit finalizate încă de anul trecut. O serie de utilaje ale societății sunt abandonate și acum pe marginea drumului de toamna trecută.
Drumul Comunal 129 are o lungime de 3,3 kilometri și face legătura între centrul localității și satele Ciocârlii și Vânăta, după care se intersectează cu Drumul Național 67 D. Doar o porțiune de 800 de metri a fost modernizat de Întreprinderea de Drumuri și Poduri