AcasăActualitateUltima zi pentru depunerea candidaturilor pentru patru posturi de șefi bine plătiți...

Ultima zi pentru depunerea candidaturilor pentru patru posturi de șefi bine plătiți în Complexul Energetic Oltenia

Complexul Energetic Oltenia (CEO) a anunțat că termenul limită pentru depunerea candidaturilor la patru posturi de membru în Consiliul de Supraveghere este 1 septembrie 2025, ora 16:00. Procesul de selecție este organizat în conformitate cu Ordonanța de Urgență nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și Hotărârea Guvernului nr. 639/2023.
Candidaturile trebuie să îndeplinească atât condiții generale – integritate, capacitate deplină de exercițiu, experiență de minimum 7 ani în domenii relevante și cel puțin 10 ani vechime în muncă – cât și condiții specifice pentru fiecare post.
Posturile scoase la concurs sunt:
Membru cu competențe în contabilitate și audit statutar – 1 post
Membru cu studii economice – 1 post
Membru cu studii inginerești, economice, sociale sau juridice – 2 posturi
Selecția va include analiza documentară, verificarea referințelor și interviuri în cadrul Comisiei de selecție și nominalizare, conform Regulamentului de Organizare și Funcționare aprobat prin Ordinul Ministrului Energiei nr. 1359/2024. Dosarele se depun în format fizic la Registratura Generală a Ministerului Energiei și în format electronic la adresa [email protected].
Totodată, acționarii CEO au numit provizoriu trei membri în Consiliul de Supraveghere: Laurențiu-Marius Goanță, Viorel Rogojinaru și Ionel-Cătălin Călinoiu, al cărui mandat este valabil până la 21 octombrie 2025 sau până la finalizarea procedurii de selecție. Mandatele sunt provizorii, urmând ca numirile definitive să fie realizate ulterior, conform normelor de guvernanță corporativă.
Această selecție face parte din eforturile CEO de a consolida structura de conducere și de a asigura un management eficient al companiei.

(function(w,q){w[q]=w[q]||[];w[q].push(["_mgc.load"])})(window,"_mgq");
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente